
Recent, Tiffany din Girls Generation a oferit un interviu pentru „Pop Crush” unde a vorbit despre lansarea noului ei single „Teach You”, dar și carierei de artist solo.
Una dintre întrebări suna în felul următor: „Acum ești sunbae (senioară) pentru generația nouă de artiști k-pop, ai devenit un exemplu de urmat. La moment există o mulțime de super-trupe, deci, în cazul în care te-ai decide să formezi un grup, pe care dintre idoli ai vrea să îi ai ca colegi? Evident, poți numi pe oricine, numai nu pe cineva din Girls Generation!”
Auzind întrebarea, Tiffany a declarat: „Vai, dar e dificil! Am spus deja, în cazul în care aș avea ocazia sa mai fac parte dintr-un grup cândva, aș vrea ca acela să fie tot Girls Generation!” Apoi a continuat să răspundă la întrebare: „Îmi place Seulgi din Red Velvet. Prestațiile ei sunt incredibile. Am început să veghez asupra ei încă de pe vremea când era stagiară. Și se vede destul de bine că a evoluat mult. Este cineva care merită cu adevărat să fie urmărit”.
„Consider că Hwasa din MAMAMOO este foarte carismatică, cu siguranță, prezența ei în grup ar fi de bun augur. De asemenea, îmi place Lisa din Black Pink, îmi plac prestațiile ei” – a spus membra Girls Generation.
După ce a încheiat de numit idolii cu care și-ar dori să formeze un grup, Tiffany a spus: „Din punctul meu de vedere, acești idoli au prezență scenică foarte bună. Ele sunt cele trei fete pe care le privesc, pentru că îmi plac. Admir fetele carismatice și pe cele care poartă haine diferite. Sunt curajoase! Îmi place asta.”
Ce părere aveți despre o trupă formată doar din Tiffany, Lisa, Hwasa și Seulgi? Vă place componența?
Dacă ai fi să faci parte dintr-un grup, tu pe cine ai vrea să ai ca colegi?
Seulgi
Lisa
Hwasa

A nimerit trei dintr-un foc. 😍❤❤
Dacă ar fi să fac parte dintr-un grup … 🤔 hmm… cred că aș vrea să fiu colegă cu Lisa, Hwasa și Moonbyul, Amber, Yezi, și să nu uit de Soojin.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cred că aș vrea să fac parte din grupul ei. 🤗
Mi-ar plăcea un grup format din Rosé, Solar, Yuqi, Wendy și Taeyeon. Un grup incredibil, ce mai. Nu îmi pot imagina cine ar fi vocalistul principal. 😱🤗💗💗💗💗💗💖 Grup de lux.
ApreciazăApreciază