
K-Drama “Memories Of The Alhambra” lansează primul trailer în care apare și Chanyeol, în rolul fratelui mai mic al lui Park Shin Hye.
După cum spuneam, primul trailer al serialului are note mistice. Yoo Jin Woo (Hyun Bin), șeful unei companii de investiții, se află într-o călătorie de afaceri în Granada, Spania, și ajunge într-o pensiune administrată de Jung Hee Joo (Park Shin Hye). Chanyeol din EXO joacă rolul fratelui mai mic al lui Jung Hee Joo, Jung Sae Joo, un programator genial care pare să trăiască în propria sa lume.
Primul teaser îl arată pe Hyun Bin pe o stradă întunecată din Spania noaptea. Un cavaler misterios medieval iese din ceață pe un cal, având săgeți care îi ies din armură. Calul merge înapoi, aruncându-l pe cavaler, iar Hyun Bin se trezește pe stradă în timpul zilei. El narează: „Povestea începe aici, când am venit în Granada.”
Al doilea teaser începe cu Park Shin Hye spunând: „Astfel, o magie a avut loc în viața mea”. Apoi o vedem alergând după un tren într-o stație și plângând. Hyun Bin este și el în stație și o vede, apoi îi atinge cu prudență fața. Alte imagini dramatice ale celor două vedete apar pe ecran, una arătând-o pe Park Shin Hye plângând încă o dată. Ea este de asemenea văzută cu un voal roșu pe cap. Hyun Bin spune din nou: „Povestea începe aici, când am venit în Granada.”
Într-un alt teaser, Hyun Bin este auzit spunând că majoritatea oamenilor vin în Granada pentru a vedea palatul și fortăreața Alhambra. „Dar eu am venit să văd altceva„, spune el. „Magie.”
Într-o altă scenă, Chanyeol este nerăbdător în timp ce vorbește cu cineva la un telefon public în oraș noaptea. „Nu vreau să le vând”, spune el. „Sunteți prieteni, nu-i așa?” El mai spune grăbit: „Ne vedem în Granada!” Apoi, alergă pentru a prinde un tren.
Hyun Bin este, de asemenea, arătat împușcând ca un pistolar un om mascat într-un tren. Mai târziu, în teaser, el apare la ușa pensiunii deținute de personajul lui Park Shin Hye și îi spune suprinsă: „- Ce? Spui că vei locui la pensiune?”
Într-o altă scenă Hyun Bin pare că se luptă împotriva unei forțe magice, spunând: „Granada va deveni faimoasă ca un oraș de magie”. Park Shin Hye răspunde: „Magic”?
Ulterior, Park Shin Hye îi mulțumește lui Hyun Bin pentru că își face griji pentru ea, iar el îi răspunde: „Să nu ai prea multă încredere în mine. Nu sunt o persoană atât de bună”.
Primul episod va fi difuzat în luna decembrie.
Sursa: soompi
