
Agenția Națională coreeană Pentru Mangementul Urgențelor a decis să îi acorde lui Park Hae Jin titlul onorific de pompier ca răsplată pentru contribuția lui.
Astfel, actorul va fi răsplătit public pentru participarea lui activă la activitățile de stingere a incendiilor, prin muncă voluntară și donații.
În 2016, Park s-a întâlnit cu un fan, al cărui tată este un pompier. După, el a mers la o stație de pompieri și a învățat importanța siguranței împotriva incendiilor și a muncii pompierilor. El a fost implicat în diferite activități promoționale și de sprijinire a cauzei pompierilor.
Actorul a apărut în calendarul pompierilor, pentru a ajuta pompierii răniți și pensionari, apoi s-a oferit voluntar să apară într-un videoclip promoțional pentru a ridica nivelul de conștientizare al publicului. Agenția lui Park Hae Jin a sponsorizat costul întregii producții. Baza fanilor actorului și-a susținut vedeta prin achiziționarea calendarelor.
Starul a spus: „Suntem întotdeauna recunoscători pentru apariția pompierilor care se îngrijesc mereu de siguranța noastră. Sper că această activitate va crește gradul de conștientizare a opiniei publice cu privire la măsurile de prevenire a incendiilor „.
Supranumit „Îngerul Donațiilor” în industrie, Park este cunoscut pentru generozitatea sa. Potrivit agenției sale, el a donat în total de 1,5 milioane de dolari pentru diferite instituții de caritate locale și internaționale, începând cu 2011.
El mai deține și „Premiul Civil pentru Binele Public” primit în China în 2014 și 2015. Mai mult, actorul a devenit al 8-lea personaj coreean care s-a alăturat Societății de Onoare a Cufărului Comunității din Coreea. El a fost, de asemenea, primul beneficiar al „Premiului pentru fericirea celor care împart” oferit de ministrul Sănătății și Bunăstării din Coreea de Sud.
Sursa: hellokpop.com
