Xia Junsu din JYJ spune de ce i-a fost dor cel mai mult în armată

Junsu din JYJ a vorbit despre lucrurile de care i-a fost dor cel mai mult în perioda când era în armată. 

Pe 16 noiembrie, artistul a vorbit cu fanii prin intermediul aplicației Vlive, oferind un răspuns la întrebările lor și a povestit cum a petrecut timpul la serviciul militar. El a dezvăluit fanilor: „Îmi fac griji că voi adormi în timpul acestei transmisii. Este din cauză că organismul meu nu s-a acomodt din nou după regim. De obicei, pe la orele 21-22 mă simt foarte somnoros. Dar voi face posibilul să petrecem un timp frumos împreună, și să dormiți bine după.”

După ce a salutat fanii el a vorbit și despre rolul său în musicalul „Elizabeth”. După aceea, el a ales lucrurile cărora le-a simțit cel mai mult lipsa, și a spus: „Când eram în armată, îmi era dor de întâlnirile noastre la concerte. Și duceam dorul călătoriilor. Ador mult plecările în călătorie și vizitarea altor țări. Eu chiar citeam reviste despre călătorii, pentru a visa puțin.”

Apoi membrul JYJ a spus fanilor să comenteze mai mult, pentru a vorbi, iar un fan a scris despre mâncare. Junsu a spus că recent a fost captivat de hot pot. El a comentat: „Mi-a fost dor și de asta. După ce am revenit mâncam mereu hot pot, este cea mai bună mâncare.”

De asemenea, XIA a vorbit mult cu fanii despre călătorii și chiar a primit câteva recomandări cu direcții turistice în Coreea și peste hotare. Când un fan a scris despre Nongsang, el a glumit: „Sper că oamenii din Nongsang să nu mă înțeleagă greșit. Îmi place Nongsang, dar nu acum.”

După discuția cu fanii artistul le-a urat tuturor vise plăcute și a spus că așteptă mult întâlnirea cu fanii. De pe 30 noiembrie până pe 2 decembrie, XIA Junsu va avea o serie de concerte cu numele „2018 Way Back XIA Concert” în stadionul Jamsil din Seul. Se așteaptă ca artistul să cânte toate melodiile-cheie din cariera sa solo.

sursa: yesasia

Lasă un comentariu