Seohyun din Girls Generation îşi spune gândurile sale cu privire la cariera în domeniul actoriei

273f9651db17f93eff8976d6f52bc61e1543376685 by taeko10

Seohyun din Girls’ Generation se îndreaptă către un vis măreţ!

Recent, aceasta a participat la un pictorial cu revista The Star,pentru a fi modelul de pe coperta numărului din  luna noiembrie-decembrie.

Potrivit temei „paradis de iarnă”, Seohyun a fost îmbrăcată în alb din cap până în picioare, cu o uşoară urmă de culoare.

În cadrul interviului, aceasta a discutat despre cariera sa de actriţă, cea mai recentă dramă a ei fiind “Time”, iar caracterul ei a fost Seol Ji Hyun.

”Actoria este întotdeauna grea. Pentru că trebuie să intru în viaţa cuiva şi s-o întruchipez, mă simt mult mai responsabilă.” Seohyun a comentat: “Când joci, dai peste multe extreme si subtilităţi ale exprimării emoţiilor. Emoţiile tale se schimbă de multe ori pe zi, de la a fi fericit, la a plânge şi a ceda. De asta mă concentrez cât mai mult pe a-mi stăpâni emoţiile.”

Când a fost întrebată despre cum abordează ea actoria, aceasta a împărtăşit: “Cel mai important lucru este să intru în pielea personajului. Este necesar să îmi fac timp să umplu de una singură părţile care nu sunt în scenariu, pentru a o face cum trebuie.”

Ca scop suprem, Seohyun a exprimat: “S-ar putea ca ăsta să fie un vis îndepărtat, dar sper să primesc un premiu la Festivalul Cannes Film. Voi continua digilent, până voi îndeplini acest vis. Promit personalului meu, care lucrează din greu pentru mine, că voi ajunge acolo împreună cu ei. Vreau, de asemenea, să am mai multă grijă de oamenii din jurul meu.”

Sursă: soompi

Lasă un comentariu