Ce s-a întâmplat la audiția lui Key din SHINee pentru SM Entertainment?

În cel mai recent episod al emisiunii “Yoo Hee Yeol’s Sketchbook”, Key a relatat cum a fost la audiția lui pentru SM Entertainment.

În cadrul emisiunii de la KBS, Key a cântat melodia “One of Those Nights” de pe albumul său solo “FACE” și a stat puțin de vorbă cu gazda Yoo Hee Yeol despre cariera lui de 10 ani alături de trupa de băieți SHINee.

Cântărețul și-a reamintit: „Când aveam 15 ani, am venit [la Seul] de la Daegu și am fost la audiții în mod repetat pentru SM Entertainment. SM Entertainment a fost singura agenție la care am mers pentru audiție, dar am fost respins de mai multe ori. Cred că am mers la audiții de patru sau cinci ori.”

Când Yoo Hee Yeol l-a întrebat cum a reușit în final să fie acceptat la audiții și să intre în SM Entertainment, Key a răspuns: „Am întrebat la vremea respectivă asta pe unul dintre angajații agenției. Mi-a spus că [fondatorul SM Lee Soo Man] a spus pur și simplu, fără nici un comentariu, „Acest copil este unul dintre ai noștri”. „

Yoo Hee Yeol s-a întrebat cu voce tare: „Ce l-ar fi putut face să spună asta?” Key a exclamat: „Exact, nici eu nu știu! Nu sunt sigur ce a văzut [în mine] care l-a făcut să spună asta.” Totuși, Key a  continuat să speculeze că stilul său neobișnuit a atras atenția agenției: „Era o iarnă năpraznică atunci, dar eu purtam pantaloni albi și un top fără mâneci, cu un hanorac deasupra”, a explicat el. „Și m-am dus la audiție fiind machiat de  una dintre prietenele mele de la alt liceu. Judecătorul de la audiție s-a uitat la stilul meu și părea să se gândească:” Cine este acest puști? „”

Key a continuat să vorbească despre speranțele sale pentru viitor. „Aș vrea să pot să apar la spectacole de divertisment, să salut spectatorii ca actor și să lansez albume în același timp”, a spus el. „De asemenea, doresc să fiu un cântăreț care poate influența pozitiv o mulțime de oameni”.

El a adăugat cu un zâmbet: „Dacă pot continua să fac ceea ce fac acum, cred că voi fi fericit și să nu am regrete.”

Sursa

Lasă un comentariu