Jung Il Woo vorbește despre experiența din armată și mulțumește fanilor

Imagine beautiful, boyfriend, and smile

Jung Il Woo și-a exprimat sentimentele de admirație față de fani.

Pe 30 noiembrie, Jung Il Woo s-a întors din armată. Actorul s-a înrolat în luna decembrie a anului 2016 și și-a terminat serviciul obligatoriu ca muncitor în folosul comunității la un azil din Seocho, unde persoanele în vârstă ce suferă de demență sau paralizie primesc tratament.

Jung Il Woo nu a putut să se înroleze ca soldat, deoarece a fost diagnosticat cu anevrism cerebral. Deși acest diagnostic îl putea scuti de serviciul militar, actorul și-a exprimat dorința de a se înrola, începând serviciul militar alternativ.

Când a și-a încheiat servicul militar, fanii au fost acolo pentru a-l saluta. Drept răspuns, actorul le-a zâmbit cald, adăugând „Vă salut pe toți după doi ani! Pentru serviciul meu militar alternativ, am ajutat persoanele în vârstă.” Acesta le-a muțumit celor ce au venit să-l vadă, a promis că va munci din greu, a răspuns la câteva întrebări și a dat mâna cu fanii.

Acesta a adăugat „Cred că am învățat multe, iar această experiență, cu siguranță, mă vă ajuta în cariera mea de actor.

Jung Il Woo își va face revenirea ca actor în „Haechi”, o dramă inspirată după mitul lui Haechi, un gardian al justiției. El îl va interpreta pe Haechi și va colabora cu alți actori precum Go Ara și Kwon Yool.

sursă: soompi

Lasă un comentariu