
HyunA și E’Dawn continuă să domine în ceea ce privește stilul vestimentar!
Pe 8 decembrie, presa sud-coreeană a fotografiat celebul cuplu, care se îndrepta spre aeroportul internațional Incheon. În ciuda vremii friguroase, HyunA și E’Dawn mergeau încrezători și erau numai un zâmbet în timp ce le făceau cu mână la camerele ziariștilor.
Cei doi și-au făcut relația publică în luna august și până acum au postat pe Instagram diferite clipuri în care dansau. E’Dawn și-a făcut și el cont pe această platformă și a început să ne arăte câteva fragmente muzicale din lucrările sale, iar săptămâna trecută alături de iubita sa, HyunA, au participat la primul eveniment oficial în calitater de cuplu.
Momentan, cei doi artiști se îndreaptă spre capitala Franței, Paris, pentru a participa la o sesiune foto.
Mai jos aveți câteva fotografii!









Sursa: soompi

Nu cum să nu îi adori doar uitațivă cât de drăguți sunt împreună,merită toată susținerea şi dragostea din partea fanilor❤
ApreciazăApreciază
Mi se pare mie sau pantalonii lui sunt cam…descheiati? Asta-i trendul?intreb din curiozitate…😯
ApreciazăApreciază
Doamne cât sunt de frumoși. Mă tot îndrăgostesc de ei. 💕💕😍😍😍
ApreciazăApreciază