James lansează MV-ul „Perfect” cu Amber din f(x)

James și Amber au lansat MV-ul melodiei lor care a fost regizat de membra f(x).

„Perfect” este o colaborare perfectă între Amber și James și face parte de pe primul album solo al lui James, „The Light„. Acesta a scris și compus singur toate melodiile sale. Titlul albumului simbolizează lumina pe care James a regăsit-o  prin muzică. După cum știți probabil deja, fostul membru Royal Pirates a avut un teribil accident în urma căruia i-a fost distrus brațul.

Nemaisuportând suferința, după a suferit numeroase intervenții chirurgicale, idolul a renunțat la trupa din care făcea parte. Dealtfel, el nu poate nici astăzi să își folosească mâna pentru a cânta la chitară sau chiar la pian și în multe dintre transmisiunile live pe care le face spune că încă mai ia multe calmante.

În ultima perioadă, James și Amber au stat mai mult în SUA. Amber a dat startul turneului său solo intitulat „Rogue„, a lansat un MV produs și regizat de ea, iar James a pregătit muzică nouă, a încercat să adune sponsorizări, și-a făcut un site oficial și a călătorit în Suedia unde un prieten care avea un studio de înregistrări l-a ajutat să facă muzică nouă.

MV-ul „Perfect”, pe care vă invităm să îl urmăriți mai jos, regizat, după cum spuneam, de Amber, este una dintre promisiunile făcute de James fanilor săi, care l-au ajutat foarte mult. Melodia este una foarte simplă și cu un mesaj de încurajare reprezentativ pentru cei doi cântăreți și valabil pentru noi toți: faptul că am ajuns aici trebuie să fie un motiv de bucurie și, indiferent de cum suntem, trebuie să ne iubim mai mult: „ești perfect (ă) pentru mine!”).

 

 

 

Lasă un comentariu