
E din ce în ce mai greu pentru idolii din Coreea de Sud să răzbată pe scena muzicală, să li se facă numele auzit, să îşi împlinească acel vis spre care toată lumea tinde. De ce spun că e din ce în ce mai greu? Pentru că debutează tot mai multe trupe, sunt tot mai mulţi idoli. Concurenţa e mai aprigă, dintre sutele de grupuri ce debutează, doar câteva se fac auzite şi foarte puţine ajung, de fapt, să fie populare.
Însă odată ce devii popular, nu înseamă că misiunea e completă. Popularitatea vine şi trece. La cât de repede a fost obţinută, la fel de repede poate fi pierdută. Acesta este cazul vedetelor care au debutat în ultimii ani şi au devenit populare printr-un hit, printr-o coincidenţă: un accident pe scenă, un fancam, un scandal…Însă câte din aceste celebrităţi au reuşit să şi-o menţină?
Dacă ar fi să revenim un pic în trecut, concurenţa pe scena K-pop era mai mică, respectiv, trupele încercau să se diferenţieze în stil cât mai mult, fiecare optând pentru un stil aparte şi un public diferit. Respectiv, trupele reprezentative ale generaţiei trecute, Girls’ Generation, Wonder Girls, KARA, 2NE1 şi Big Bang, TVXQ, Super Junior, B2ST (astăzi Highlight)au foarte puţine trăsături comune, fiecare optând pentru stiluri şi, în mare parte, pentru un public ţintă diferit. Misiune îndeplinită. Fiecare dintre aceste grupuri a dominat timp de mulţi ani scena K-pop-ului, Girls’ Generation având aceleaşi succese precum şi trupele de băieţi, KARA dominând în totalitate scena muzicală din Japonia. Un lucru comun este că popularitatea lor a scăzut, după mulţi ani, din motive evidente: plecarea unor membri, schimbări de componenţă, absenţa pe scena de acasă, axarea pe cariere actoriceşti, maturizarea fanilor. Cert este că, chiar dacă popularitatea unor astfel de trupe, în prezent, nu mai este ce a fost, acestea deţin oricum o influenţă considerabilă pe scena K-pop şi o revenire surpriză, cu siguranţă, le-ar face pe trupele mai noi să se îngrijoreze puţin.
Comparând acum cu situaţia pe care o avem în prezent, trupelor mai noi le este greu să atragă atenţia publicului, acestea semănând prea multe între ele şi fiind mai numeroase. Pentru a da lovitura, trebuie să ai în spate o agenţie influentă, sau să ai melodii foarte bune, sau să te evidenţiezi prin ceva, sau toate. Mai e şi varianta cu „popularitate prin coincidenţă”. Mai ţineţi minte cum au devenit fetele din EXID populare? Cineva a filmat un fancam foarte sexy cu Hani care dansa după piesa fetelor, „Up & Down„, şi acesta a ajuns viral pe net. Ce a urmat a fost ceva puţin întâlnit, poate chiar deloc. EXID a revenit la emisiunile muzicale pentru a promova din nou melodia, care a ajuns un hit şi a obţinut mai multe premii (de ce nu a devenit un hit imediat după ce a fost lansată?). Următoarele melodii a fost şi ele hituri, iar fetele promovau fiecare pe la diferite emisiuni şi spectacole, publicul descoperind tot mai mult cine este EXID. Peste un timp, popularitatea trupei a continuat să scadă. Posibile cauze: schimbarea stilului melodiilor, absenţa îndelungată a lui Solji, vocalista principală, relaţia lui Hani cu Junsu din JYJ, pauzele lungi dintre revenirile în Coreea, axarea pe piaţa din China. Situaţia din prezent a trupei e stabilă, chiar dacă nu se află în zilele sale de glorie, un nou hit (sau fancam) le-ar putea readuce acolo.
Un alt exemplu: Crayon Pop. Vi le mai amintiţi sau…ştiţi cine sunt? Un caz destul de trist, aş spune, şi unic. Fetele lansaseră piesa „Bar Bar Bar” care a devenit instant un hit naţional. Conceptul neobişnuit şi amuzant împreună cu melodia catchy a prins bine la public, dar toate astea s-au terminat odată cu o nouă lansare. Fiecare melodie dezvăluită nu se ridica la nivelul aşteptărilor publicului, iar membrele nu se evidenţiau cu nimic şi, în scurt timp, au fost uitate. Membra Soyul a plecat şi s-a căsătorit cu Moon Hee Jun, ex- H.O.T, iar viitorul trupei este foarte obscur la moment.
Un caz mai puţin trist este Girl’s Day. Fetele au început să iasă în evidenţă treptat, odată cu trecerea de la conceptele cute la cele sexy. Cu melodia „Expectation” au făcut primul pas spre popularitate, cu „Female President” au câştigat primul premiu la o emisiune muzicală, iar „Something” a devenit primul lor hit. Fetele au început să-şi scoată în evidenţă atuurile, fiecare membră devenind populară în felul ei. Minah prin vocea şi aspectul ei drăguţ, Hyeri prin intermediul dramei hit, „Reply 1988„, tunsoarea bob şi aegyo-ul de la „Real Men” ce a ajuns viral în Coreea, Sojin prin inteligenţa şi vocea ei impresionantă şi Yura prin aspectul sexy şi prezenţa pozitivă la emisiuni. Popularitatea trupei a scăzut din cauza pauzelor lungi dintre reveniri şi melodiile mai slabe, în comparaţie cu piesele lansate anterior, însă punctul forte e că fiecare membră promovează individual şi astfel, nu se lasă a fi uitate de public.
Un caz neobişnuit: I.O.I. Într-adevăr, această trupă nu se poate compara cu precedentele, din motiv că a fost un grup proiect care avea, din start, scopul de a se despărţi după o scurtă perioadă de timp. I.O.I a fost rezultatul nebuniei primului sezon din „Produce 101„. Chiar dacă melodiile lansate de trupă au avut o soartă destul de ambiguu, acestea au stat bine în clasamente datorită popularităţii pe care o avea trupa. Membrele au devenit faimoase în mod individual, însă faima lor s-a menţinut prin promovarea activităţilor de grup. Mulţi se gândeau că odată cu despărţire grupului, fetele îşi vor menţine faima şi în continuare, dar n-a fost să fie. Membrele Sejeong şi Mina au debutat în Gugudan, care a înregistrat nişte rezultate slabe, Kyulkyung şi Nayeon au debutat în Pristin, care, la fel, nu a înregistrat rezultate prea impresionante, însă Kyulkyung şi-a menţinut puţin din faima sa promovând în China. Chaeyeon a revenit în DIA, însă acest lucru nu a influenţat situaţia trupei, membra rămânând singura cunoscută de public. Yoojung şi Doyeon au debutat în Weki Meki, trupă care nu o duce mai bine decât celelalte menţionate anterior. Yeonjung a debutat în Cosmic Girls, însă o altă membră a trupei, Cheng Xiao, a devenit mai cunoscută decât aceasta. Kim Sohye se axează pe cariera sa actoricească, Somi a trecut la The Black Label, aşteptându-şi debutul şi Kim Chungha a debutat solo, ducând-o cel ma bine dintre toate membrele. Aceasta a avut un debut foarte bun, melodiile ei au prins la public şi a câştigat diferite premii precum „Cel mai Bun Novice”.
Făcând o pauză şi trecând la trupele de băieţi, voi începe cu cel mai nefericit caz: B.A.P. Fanii K-pop activi în 2012 îşi vor aminti de popularitatea băieţilor de la debut şi în următorii câţiva ani, în special printre fanii internaţionali. Băieţii erau rivalii trupei EXO la acel moment şi chiar o duceau mai bine decât aceasta. Trupa lansa hit după hit, avea coregrafii uimitoare, videoclipuri incendiare, talent peste măsură, însă toate astea au dispărut din prostia şi lăcomia agenţiei. În 2014, trupa a dat în judecată agenţia TS Entertainment. Timp de 3 ani, băieţii au lansat 15 single-uri şi au muncit peste măsură, însă dintre cele 9 milioane de dolari pe care i-au făcut, fiecare membru a primit doar câte 18 000 de dolari. După o perioadă, cele două părţi au ajuns la un acord şi băieţii au revenit pe scena muzicală, însă lucrurile s-au schimbat. Mulţi fani nu i-au aşteptat în perioada cât a durat procesul şi au fost inactivi, iar noile melodii ale trupei nu au primit la fel de multă atenţie. În ciuda faptului că piesele sunt de aceeaşi calitate înaltă, băieţii nu reuşesc să revină la zilele lor de glorie…
Un alt exemplu (sau mai multe) clasic este popularitatea trupelor precum B1A4, Teen Top, CNBLUE sau Boyfriend (nu sunt tocmai sigură ce s-a ales de ultima). Sunt trupe care vin din aşa-numita „a doua eră a K-pop-ului”. Au început cu paşi mici, de la agenţii mai neexperimentate în ceea ce priveşte lansarea trupelor de K-pop pe piaţa de divertisment, însă au ajuns să-şi facă numele cunoscut. Îmi amintesc că B1A4 era una dintre trupele de K-pop pe care am urmărit-o de la debut şi pe atunci, mă întrebam dacă vor ajunge şi băieţii ăştia mai cunoscuţi. Ei bine, au ajuns. Nu au obţinut popularitate mondială, însă aveau deja câteva hituri şi un fandom stabil. Cred că norocul lor a fost legat de melodiile bune. Nu ştiu ce s-a întâmplat, însă treptat, faima grupului a început să pălească şi în final, doi dintre membri, Jinyoung şi Baro, au părăsit definitiv grupul. Teen Top a trecut printr-o situaţie asemănătoare, în timp ce Boyfriend…eh, e un caz aparte. Boyfriend, la vremea ei, începuse să devină destul de populară printre fanii internaţionali, având nişte MV-uri din alea clişeice, dar foarte faine. Plus, faimoşii gemeni din trupă au cucerit o grămadă de fete (şi băieţi, presupun). Însă după o perioadă, au fost daţi dispăruţi (nu în sensul direct). Puţinele activităţi în Coreea şi revenirile la fel de rare le-au scăzut drastic din popularitate şi mă tem că astăzi abia fac faţă concurenţei pe care le-o prezintă novicii industriei.
Un caz despre care ţineam neapărat să vorbesc: NU’EST! Cred că toţi sunt de acord că băieţii au avut unul dintre cele mai bune debuturi (pentru cine a prins vremurile). „Face” şi tema videoclipului au făcut mare zarvă printre comunitatea internaţională a fanilor K-pop, dar şi pe plan naţional, băieţii au obţinut destul de multă susţinere. Melodiile ce au urmat i-au ţinut pe poziţiile fruntaşe, însă în câţiva ani, grupul parcă a început să se evapore. Nici melodiile nu mai prindeau la public, nici lansările nu mai aveau loc atât de des, să nu mai vorbim de eşecul lui Pledis cu promovarea trupei. Băieţii au decis să mai încerce o dată, participând la sezonul doi al emisiunii „Produce 101” şi nu au dat greş cu această alegere. Chiar dacă doar un singur membru, Minhyun, a ajuns în componenţa grupului final (Wanna One), emisiunea a readus în joc trupa NU’EST, popularitatea băieţilor crescând pe zi ce trece. Astfel, trupa a început să promovez activ sub numele de NU’EST W (în absenţa temporară a lui Minhyun), obţinând un succes comercial impresionant. Acum, toată lumea aşteaptă revenirea ultimului membru în trupă pentru ca aceasta să înceapă promovările în formula completă şi să le ţină piept celor mai mari nume din industrie.
Cu toţii ştim multe astfel de cazuri, fiecare fiind diferite în felul lor. Unele sunt mai triste decât altele şi acest lucru confirmă faptul că, într-adevăr, competiţia e extrem de dură şi pentru a putea supravieţui în această junglă numită „industria de divertisment”, simpla iubire faţă de muzică nu e de ajuns, din păcate…

Dar Block B?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aici doar s-a dat niste exemple, nu s-a cuprins chiar tot. Dar eu una nu imi amintesc cand Block B au avut o popularitate mare, nu am nimic cu ei sau ceva de genul, se poate verifica, au avut momente cand au fost la limita, dar cam atat. Zico a reusit in muzica totusi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
cu Block B povestea e un pic mai complicata.. nu au avut o popularitate wow nivelul wanna one de exemplu .. dar au in repertoriul lor melodii ce au rupt topurile muzicale .. vorbim despre un grup care e/era ascultat de publicul general .. yesterday n a fost promovata cine stie ce si tot a fost in topul celor mai descarcate melodii de anul trecut .. plus chiar daca nu la nivelul lui Zico.. nu poti sa spui ca Kyung sau P.O n au o cariera stabila.. Taeil mai mereu canta OST uri ..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
jwalker Nu pot sa-ti raspund la comentariu direct, asa ca iti raspund aici.
Block B nu au avut niciodata o popularitate mare, dar cum am spus, au fost si ei acolo, atat. Iar Kyung sau P.O poate ca au o cariera stabila, dar nu sunt prea faimosi, sunt artisti mai mici, nici nu se compara cu Zico. Asta nu o spun eu, se poate verifica.
ApreciazăApreciază
In prezent chiar este mai greu, asta e clar, apar tot mai multe grupuri si concurenta este pur si simplu cruda, chiar imi este mila de unii pt ca exista talent si se munceste. Acum sunt multe grupuri sau multi artisti care au popularitate aia gen „one hit” si aici nu ma refer doar la kpop, ci in general. Sunt si grupuri care au o popularitate solida, de ex Girls Generation poate ca nu au avut aceeasi popularitate mare la toate revenirile, dar reputatia lor ramane aceeasi. E foarte admirabil faptul ca Big Bang este genul ala de grup care domina la orice revenire si cand te gandesti ca este un grup vechi de nu stiu cati ani… chiar sunt niste regi in adevaratul sens al cuvantului. Acum sunt si niste grupuri solide in noua generatie, ma gandesc la BTS, Exo sau Blackpink, sa vedem totusi ce o mai fi.
Pe mine ma enerveaza cand vad artisti care nu merita. Eu una nu pot sa uit faptul ca Momoland este un grup care a devenit faimos cu o melodie care nici macar nu este originala. Acum este posibil sa fie in categoria aia de popularitate gen „one hit,” a doua lor melodie suna cam asemanator cu prima, dar totusi, ar fi trebuit sa fie un alt grup in locul lor.
In final, cam asta este situatia, peste tot in lume sunt artisti buni, dar doar cativa ajung faimosi. Am observat ca oamenii inteleg gresit o chestie, doar pt ca un artist este in top, nu inseamna ca este si cel mai bun sau ca merita mai mult decat ceilalti. De ex, daca Justin Bieber este in top, nu inseamna ca chiar este cel mai bun artist din lume, dar in acelasi timp nici nu se poate spune ca nu merita, doar ca nu este singurul. Chiar am fost surprinsa sa vad multi fani vorbind astfel de prostii de BTS sau alti artisti foarte faimosi.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
De ex. acelasi lucru e si la Black Pink (in ultima vreme),daca sunt in top nu inseamna ca sunt si cele mai bune fete din k-pop. Nu iti face griji ca asta nu se intampla doar la BTS ci la toti idolii/artistii foarte cunoscuti care au astfel de fani. Nu este un grup popular cu fani care sa faca exceptie de la asta. Poti spune despre un artist ca se afla printre cei mai buni, nu ca este singurul. Aici tine de parerea fiecaruia.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pai si eu ce am spus? Nu am spus ca se intampla doar la BTS, ei au fost doar un ex, se intammpla la artistii foarte faimosi. Asa sunt sunt unii fani.
ApreciazăApreciază
Mi s-a făcut pielea de găină citind… E genial acest articol!! Super.. foarte bine spus: în sensul că, da.. e adevărat!
E foarte trist că se întamplă așa.. dar asta este. Eu sunt în kpop din 2013 și ce pot să spun e că NU’EST si B.A.P chiar erau populari pe atunci! Ce Exo.. da erau si ei. Dar peste tot vedeam B.A.P. (bine.. pe langa Big Bang si SuJu). Eu consider că cea mai mare parte din vină e a fanilor care vin și pleacă…Dacă fanii s-au plictisit, e gata de trupă. Degeaba revin cu ceva fain dacă oamenii consideră că „le-a trecut vremea” sau s-au plictisit efectiv.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Truse,b.a.p și nu’est încă au melodii extraordinare.
ApreciazăApreciază
Da, dar daca omul nu mai simte o melodie, cu ce este vinovat? S-a intamplat de multe ori ca un artist care imi place sa scoata ceva ce nu e genul meu, asta e… Probabil stii si tu cum e. Presupun ca asta este ghinion pur…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Desigur.
Dar eu mă refeream că „renunță” la trupă. Nu le mai pasa de ea. Nu la faptul că nu le-ar placea câteva melodii/comenack uri. Asta e normal.. nici mie nu mi-a plăcut „Everyday” de la Winner dar asta nu înseamnă că m-am oprit din a urmării aceasta trupă. Iar de trupele de care „m-am lăsat” și le-am abandonat.. mă declar vinovată. Dacă chiar imi plăceau așa de mult cum credeam pe atunci, le susțineam si astăzi 🙂 Am fost obsedată de NCT in 2016.. dar acum nu mai sunt – dar nu e vina lor! ci efectiv așa am ales eu, m-am plictisit..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pai si nu e prea diferit, poate unora nu le-au mai placut nicio melodie de la ei si de asta nu i-au mai urmarit. Daca au incetat sa-i mai urmareasca, au facut-o cu un motiv.
Da, stiu cum e, se mai intampla ca uneori sa-mi placa foarte mult brusc un actor/artist si sa-l urmaresc peste, dar ca apoi sa ma plictisesc brusc, am mai avut si eu momente de genul, dar la mine au fost cam scurte, cred ca sunt destul de normale.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îmi pare atât de tau pentru b.a.p și nu’est. Ador aceste trupe,sunt atât de talentate și carismatice,unite că o familie și își iubesc atât de mult fanii,păcat că agențiile și-au bătut joc de ei,și nu i-a promovat cum trebuie,melodiile ambelor trupe sunt super,prind la public,au videoclipuri superbe și muncite,nu mai zic de voci. Îmi pare rău pentru ei,mi-aș dori că în viitor b.a.p sa se reunească sau să își creeze propria agenție,iar JR din nu’est,ar fi la fel,un conducător de agenție bun.💞
ApreciazăApreciat de 2 persoane
BEAST este trupa mea preferată
Au fost pe val mult timp, chiar si după ce compoziția trupei s-a schimbat si au rămas cu un memebru mai puțin.
Nici nu știu când sau de ce și-au pierdut popularitatea.
Până la BTS nu am văzut o trupă la fel de unită ca ei(este doar părerea mea, sper să nu vă supărați :))) ) Faptul că și-au înființat propria trupă este ceva cu adevărat wow.
ApreciazăApreciază
Mie unul personal mi-ar placea sa vad mai multe reveniri din partea celor de la Boyfriend, care au promovat mai mult prin Japonia, NU*EST au scos niste melodii destul de bune dar din pacate cei de la Pledis nu stiu cum sa ii promoveze, poate ar avea o sansa daca s-ar muta la alta companie care sa stie cum sa ii promoveze.
ApreciazăApreciază
B.A.P e ce amai mare pierdere, nici nu pot sa cred că compania a dat cu piciorul în așa talente 😟 Sper totuși să îi mai vedem….
ApreciazăApreciat de 1 persoană