
Minhwan a fost greu încercat, chinuindu-se să îi dădăcească pe fiul său și pe frățiorul lui Yulhee singur.
Membrul FT Island și soția lui, Yulhee, și-au deschis casa pentru emisiunea “Mr. House Husband.” În episodul din 19 decembrie, spectatorii au putut vedea momentul în care cei doi au fost vizitați de mama lui Yulhee (45 de ani) și de fratele mai mic al ei, Kim Min Jae, în vârstă de 7 ani.
În interviu, Kim Min Jae s-a prezentat cu cuvintele: „Bună ziua, sunt Kim Jae, am 7 ani. Sunt unchiul lui Jae Yul.” Yulhee a adăugat: „Părinții mei au o relație grozavă, așa că l-am întâmpinat pe cel mic târziu”.

La sosire, mama lui Yulhee a examinat frigiderul cuplului cu un ochi critic, spunându-le ce ar trebui să facă acum că au un copil în casă, cum să scape de masa de cafea și să pună un fel de barieră în jurul tobelor lui Minhwan.
Minhwan, apărând puțin nervos la controlul soacrei sale, a spus: „Vom avea grijă de asta în curând.” Râzând, mama lui Yulhee a spus: „Îmi pare rău că sunt doar cu bătutul la cap”.
Cuplul l-a adus pe Jaeyul să-și vadă bunica, iar Minhwan a spus că Jaeyul se poate deplasa acum cu premergătorul. După ce a făcut câteva mișcări, Jaeyul s-a întors spre Minhwan, care l-a lăudat.

În timp ce Yulhee și mama ei au părăsit casa pentru a merge la cumpărături, iar Minhwan a fost însărcinat să aibă grijă de Jaeyul și de cumnatul lui, Min Jae.

Cei mici i-au solicitat atenția în același timp, iar Minhwan a început să se transpire, dar a reușit să supraviețuiască până când soția și soacra s-au întors acasă, în ciuda tuturor exigențelor jucăușe ale lui Min Jae. Minhwan și-a exprimat frustrarea în interviu, spunând: „Știam că nu era o situație pe care o pot controla. Nimic nu a mers așa cum am vrut …”
Puteți revedea clipul cu vizita soacrei lui Minhwan aici:
Surse: allkpop, soompi
