
Internauţii au fost impresionaţi de o trupă „veterană” de idoli care le ţine piept celor noi, ba chiar încă sunt deasupra lor!
Este vorba despre TVXQ şi efortul, dar şi pasiunea nestinsă vizibilă în prestaţiile lor. Yunho a fost lăudat pentru sârguinţa şi perseverenţa sa. Acesta este cunoscut pentru faptul că mereu a dat tot ce poate în evoluţiile sale, a ascuns orice urmă de oboseală şi durere şi a cântat şi dansat mereu la fel ca în prima zi de debut. Acesta chiar a spus:
„Nimic nu e imposibil, atâta timp cât eşti pasionat de ce faci” şi „cel mai mare dăunător al omului este lenea şi obiceiul de a face lucrurile fără pasiune.”

Internauţii coreeni l-au lăudat, spunând:
- Sunt de acord…munceşte atât de mult şi ar face-o mereu până când n-ar mai putea sta în picioare
- Niciun membru din TVXQ nu a evoluat vreodată cu lenevie sau fără pasiune…Chiar dacă au deja 15 ani de la debut
- Cred că lumea s-ar îngrijora dacă l-ar vedea pe scenă dansând de mântuială…s-ar gândi dacă e bolnav sau dacă îl doare cevaㅠㅠ
- Ziua în care U-Know Yunho ar evolua de mântuială ar fi sfârşitul lumii. Trebuie să îmi trăiesc viaţa la maxim anul acesta, aşa cum o face el mereu
- TVXQ munceşte foarte mult pentru prestaţiile sale, nici fanii nu ar observa dacă s-ar simţi rău pe scenă…
- Nu l-am văzut niciodată să fie leneş pe scenăㅋㅋㅋ
- Ar fi un semn pentru public, că îl macină sau deranjează cevaㅋㅋㅋ
- U-Know Yunho e genul de persoană care ar da tot ce poate chiar dacă soarele ar răsări la vest.
- Voi trăi în 2019 aşa cum Yunho îşi trăieşte toată viaţă
- Nu mi-l pot imagina fiind leneş pe scenă…
