
A mai rămas foarte puțin până la premiera serialului „The Crowned Clown„, în care Yeo Jin Goo va interpreta rolul unui rege neîmblânzit și al unui clown timid, o poveste dramatică și plină de intrigi!
Serialul a prezentat un nou trailer extins, care ridică și mai mult așteptările publicului. După ce te uiți la trailer, aproape că nu mai contează povestea și îți dorești să o urmărești doar pentru a vedea interpretarea lui Jingoo (deși cu siguranță și povestea este una bună).
„The Crowned Clown” este o adaptare pe micile ecrane a filmului „Masquerade” care s-a inspirat din „Prinț și cerșetor.” Este povestea unui rege care încearcă să scape de o tentativă de asasinat și pune pe tron o dublură a lui perfectă, un om sărac și inocent.


Teaserul începe cu regele Lee Heon care îi cere secretarului său (interpretat de Kim Sang Kyung) să găsească o soluție să îl protejeze, în timp ce îi ține sabia la gât. Yeo Jin Goo apare apoi în public ca Ha Seon, de data aceasta în rol de clown. Kim Sang Kyung îi promite lui Lee Heon că Ha Seon va muri în locul său, iar regele privește cum clownul îmbracă hainele lui și învață cum să se poarte ca rege. Apoi consilierii îl sfătuiesc pe rege să nu părăsească palatul.
Urmează scene însângerate și o secvență în care o femeie moare, simbolul intrigilor periculoase din palat. Avem și scene ale poveștii de iubire dintre rege/clown și personajul interpretat de frumoasa Lee Se Young. Apoi vedem filmări în care luptători mascați invadează palatul iar Jingoo aleargă să se salveze. “Povestea devine din ce în ce mai interesantă” spune regele Lee Heon care ordonă: “Spune-mi cum să scap de tot de ei.”
Primul episod din “The Crowned Clown” va fi difuzat în 7 ianuarie.
Surse: soompi, hancinema, kdramakisses
