
Există câteva grupuri de idoli care trec, mai devreme sau mai târziu, prin schimbări de membri, dar uneori aceste schimbări au loc atât de devreme în carierele idolilor, încât dacă nu sunteți un fan al trupei, este posibil să nu realizați că au avut loc aceste modificări! Iată o listă cu câteva trupe care au trecut prin modificări ale membrilor de care probabil ați uitat sau nici măcar nu știați!
1. A Pink

A Pink obișnuia să fie formată din 7 membre, începând cu debutul lor din 2011. Cea care acum lipsește este membra Youkyung, care a plecat în luna aprilie anul 2013, destul de repede în cariera ei. Fetele promovează în formula de 6 membri de aproape 6 ani, astfel încât multă lume a uitat că au fost cândva 7.
2. FT Island

Când FT Island a debutat în anul 2007, Oh Won Bin a fost chitaristul, rapper-ul și vocalistul trupei! A plecat în luna ianuarie 2009, iar membrul care a venit în locul său este Seunghyun.
3. AOA

Nu este vina nimănui, decât a agenției FNC pentru că fosta membră Youkyung (este o coincidență că o cheamă ca pe fosta membră din A Pink…) a fost lăsată uitării. Aceasta a debutat oricum ca ”membru secundar”, adică participa doar la unele activități ale trupei, cele legate de muzica interpretată la instrumente. Se presupune că a părăsit grupul în 2016.
4. Super Junior

Multă lume știe că trupa Super Junior a trecut prin câteva schimbări a membrilor, cum ar fi plecarea lui Kibum, dar nu multă lume cunoaște faptul că cel mai tânăr membru, anume Kyuhyun, nu a fost în trupă de la început! Chiar dacă nu a fost la debutul lor în 2005, acesta a venit în trupă rapid, după jumătatea anului 2006.
5. Wonder Girls

Vă mai amintiți de vremurile când HyunA era o membră Wonder Girls? Multă lume crede că HyunA a debutat prima dată cu trupa 4minute, dar adevărul este că aceasta a debutat prima dată în Wonder Girls, în anul 2007. A fost prezentă doar la debut, în luna februarie, și a plecat în luna iulie a aceluiași an, fiind imediat înlocuită de Yubin.
6. EXID

Când trupa EXID a debutat în 2012 cu „Whoz That Girl„, grupul avea 6 membre. Dami, Yuji și Haeryeong (trei dintre membrele inițiale) au părăsit ulterior trupa, iar în locul lor au venit Solji și Hyerin.
7. Girl’s Day

Girl’s Day a debutat în 2010 cu 5 membre. Două dintre ele, Jisun și Jiin au plecat, iar în locul lor au venit Yura și Hyeri. Mai târziu, în anul 2012, Jihae a părăsit și ea trupa Girls Day și astfel a devenit trupa de 4 membre pe care o știm astăzi!
Numiți și alte trupe care au avut schimbări de membri, dacă mai cunoașteți!
Sursa: allkpop
