
Într-un interviu recent, Park Bo Gum a vorbit despre provocările pe care ar vrea să le încerce pe viitor.
Actorul a recunoscut că este interesat de mai multe domenii, printre care şi muzica. Acesta a spus: „Printre oamenii pe care i-am întâlnit în drama „Encounter”, se aflau mulţi actori de teatru şi musical. Foarte curând, Pyo Ji Hoon (P.O din Block B) va juca într-o piesă nouă. Mulţi dintre actorii seniori activează în diverse domenii. Personal, vreau să-mi fac timp pentru piesele de teatru şi mai mult eactivităţi din acest domeniu. Vreau să încerc să joc şi într-un musical.”
Pak Bo Gum a absolvit universitatea la specialitatea de teatru şi musicaluri în februarie 2018. Acesta a vorbit despre experienţa dată, comentând: „Mă simt mult mai liniştit acum când am absolvit facultatea. Am învăţat mult despre domeniul musicalurilor, aşa că facultatea a fost o experienţă interesantă pentru mine. Acolo am simţit plăcerea de a învăţa, iar zilele de studenţie sunt foarte preţioase pentru mine. În final, am absolvit fiind unul dintre cei mai buni din promoţia mea.”
Actorul şi-a etalat anterior abilităţile muzicale după ce a interpretat mai multe melodii pentru coloana sonoră a producţiilor în care a jucat. Bo Gum a comentat cu modestie: „Nu cred că am abilităţi destul de bune încât să mă laud cu ele. Dacă voi avea oportunitatea, poate le voi prezenta cu grijă publicului.”
Acesta a mai adăugat: „Vreau să muncesc mai mult pentru a investi în imaginea mea şi în timpul petrecut cu oamenii pe care îi iubesc. Nu e rău nici să călătoreşti singur. Ar fi distractiv să întâlnesc sud-coreeni într-un loc străin. De asemenea, aş mai vrea să primesc un certificat de scunfundări aşa cum mi-a recomandat Kim Joo Heon„.
Pe lângă asta, Bo Gum a vorbit şi despre colega sa de platou, Song Hye Kyo: „În primul rând, e minunat faptul că am avut ocazia să lucrez cu ea. S-a purtat foarte frumos cu mine şi a jucat-o pe Cha Soo Hyun atât de bine, încât datorită ei am putut să intru în totalitate în pielea personajului meu, Kim Jin Hyuk. Este un senior pentru mine, deci am avut multe de învăţat de la ea şi nu am întâmpinat probleme la filmări. Puteam să spun că a acumulat multă experienţă pe parcursul proiectelor ei anterioare.”
Când a fost întrebat dacă soţul actriţei, Song Joong Ki, i-a spus ceva, Park Bo Gum a răspuns: „Nu mi-a spus nimic în mod deosebit. Cred că acum este ocupat cu filmările pentru ‘Asadal‘.”
Vorbind despre personajul său din „Encounter,” actorul l-a descris pe Kim Jin Hyuk ca fiind o persoană ce „ştie preţul lucrurilor neînsemnate şi e mai degrabă opusul unui Don Quijote, care acţionează impulsiv”. Acesta a explicat: „Cred că e o persoană deosebită. Ştie cum să întoarcă dragostea pe care o primeşte. De aceea, era dificil sau chiar stresant să joc acest rol.”
Bo Gum a mai spus ce crede despre personajul său, care are o atitudine foarte demodată şi simplă în ceea ce priveşte relaţiile romantice: „Dacă aş fi în locul lui, aş fi mai atent. Ne asemănăm după felul la care ne gândim la partenerul nostru, dar Jin Hyuk este mult mai expresiv. Şi eu îmi exprim sentimentele într-un mod evident, dar uneori mi se pare că poate fi prea mult. Avem opinii diferite legat de relaţii, eu gândindu-mă mai mult la sentimentele partenerului meu.”
Se ştie că Park Bo Gum şi V din BTS sunt prieteni foarte apropiaţi. Când a fost întrebat dacă V s-a uitat la drama „Encounter”, Bo Gum a explicat că idolul nu s-a putut uita la episoadele difuzate la final de an pentru că era prea ocupat. „Dar membrii BTS mi-au spus personal ce cred despre dramă. Eram recunoscător că şi-au făcut timp în programul lor încărcat şi mi-au oferit un feedback,” a adăugat el.
În ce priveşte proiectele de viitor, Bo Gum a menţionat: „Nu am avut ocazia să analizez prea multe scenarii. Cred că viitorul rol pe care îl voi alege va fi opusul lui Kim Jin Hyuk.”
