
Agenţia lui Park Yoochun a dezvăluit mai multe detalii despre noul album solo pe care îl va lansa curând.
C-JeS Entertainment a declarat pe 11 februarie: „Un album cu melodii noi va fi lansat pe 27 februarie, iar acesta va putea fi rezervat începând cu ziua de astăzi.”
Cu toate că noua lansare oficială a lui Yoochun va fi pusă în vânzare, conform agenţiei sale, nu vor exista activităţi de promovare. În schimb, artistul îşi va întâlni fanii coreeni după multă vreme într-un concert solo ce va avea loc pe 2 martie la Sala Coex din Seul. De asemenea, în a doua jumătate a anului, acesta îşi va întâlni şi fanii japonezi.
Acest album va marca prima lansare a lui Yoochun de la revenirea din armată şi prima de la publicarea albumului său mini în ianuarie 2016.
