
Am un articol și pentru fanii serialelor coreene! Dacă am făcut un articol cu melodiile preferate din 2018, am zis că de ce să nu fac și cu producțiile mele favorite din anul precedent, având în vedere că sunt o consumatoare avidă de ele.
Până acum nu am mai făcut cu drame, dar pentru că am început și văzut multe în 2018, am simțit că sunt pregătită. Anul 2018 a fost unul productiv în ceea ce privește serialele sud-coreene, au fost difuzate multe și majoritatea au fost interesante și bune. De asemenea, predominant au fost seriale de natură juridică, cu crime și romance.
Recunosc, pentru acest top mi-a fost mult mai ușor să le aleg, iar ca și criterii am avut unul – serialul să fie difuzat în 2018 sau cea mai mare parte a serialului să fie difuzat în 2018.
Să începem!
10) 30 But 17 (Still 17)

23 iulie – 18 septembrie 2018 / 16 ep. (o oră) / SBS
“30 but 17” este o comedie romantică despre Woo Seo Ri (interpretată de Shin Hye Sun), o fată de 17 ani care a intrat în comă, ce se trezește 13 ani mai târziu, și a unui bărbat pe nume Gong Woo Jin (Yang Se Jong) care, după ce a trecut printr-o tragedie, s-a izolat de întreaga lume.
Inițial nu am vrut să încep serialul, pentru că mi se părea absurdă intriga și eram cum o femeie de 30 de ani să fie de 17??? Cum să o interpreteze, cum o să arate. Asta până când am ajuns într-o zi că nu mai aveam la ce să mă uit și am zis să-i dau o șansă. Primele episoade au fost foarte tari și amuzante, chiar mi-a plăcut serialul. Și nu a fost comedie din aia prostească cu faze foarte stupide și penibile, de obicei, nu mă pot uita la ele. Ar fi fost mai sus în clasamentul meu, dacă nu ar fi grăbit acțiunea de la sfârșit din cauza programului cu Jocurile Olimpice. Și să nu uit, mi-a mai plăcut pentru că nu a existat niciun personaj toxic.
9) My Mister

21 martie – 17 mai 2018 / 16 ep. (o oră) / tvN
‘My Ajussi’ nu este o k-dramă tipică, deoarece abordează un subiect mai tabu și anume acela al relațiile de dragoste, în care diferența de vârstă între parteneri este una mare. Rolul principal feminin este jucat de către IU, care o interpretează pe Lee Ji Ahn, o fată de doar 20 de ani. Însă în ciuda vârstei pe care o are, Lee Ji Ahn are un trecut foarte dureros și trist, iar experiența de viață pe care a dobândit-o o întrece pe cea a persoanelor ce au vârste de 30, 40 de ani.
Acest serial nu este pentru oricine. Are unele scene violente, cadrele au fost întunecate, iar atmosfera mi s-a părut în mare parte dezolantă. Totuși, eu recomand serialul, deoarece iese din tiparele k-dramelor și are o anumită profunzime, pe care dacă vrei să o vezi, trebuie să te uiți. Plus, IU mi s-a părut că a jucat foarte foarte bine.
8) The Beauty Inside

1 octombrie – 20 noiembrie 2018 / 16 ep. (o oră) / JTBC
Serialul este despre Han Se Kye (Seo Hyun Jin) o actriță de top din Coreea de Sud, care în fiecare lună, pentru câteva zile, se transformă într-o altă persoană. Aceasta este o firă încăpățânată, vulcanică, ce urăște nedreptatea și care ține la familie și prieteni. Personajul nostru se va întâlni cu Seo Do Jae (Lee Min Ki), care este directorul unei companii aeriene și care, de asemenea, suferă și el de o ‘boală’ – nu-și mai poate aminti fețele oamenilor.
Mdaa…. nici drama asta nu mi s-a părut interesantă, pentru că am zis cum doamne iartă-mă să se transforme într-o altă persoană. Nu m-a atras deloc, plus nu întelegeam cum o să îndrăgostească ei, dar tot așa din plictiseală și pentru că nu aveam la ce să ma uit, am zis să-l încep. Serialul mi-a plăcut foarte mult, nu m-a plictisit deloc, iar persoanjul feminin a fost cum îmi place mie – puternică, rea și vulcanică (bine a mai avut și scene tipice, în care se lamentează și o salvează protagonistul, dar au fost puține și am trecut cu vederea).
7) Are You Human Too?

4 iunie – 7 august 2018 / 18 ep. (o oră) / KBS2
„Are You Human Too?” îl va prezenta pe Seo Kang Joon în dublu rol: Nam Shin, moștenitorul ultra bogat al unei corporații, și Nam Shin III, avansatul android AI. Kim Sung Ryung va juca rolul mamei lui Seo Kang Joon, care a lucrat la dezvoltarea unui android ce îl imită perfect pe fiul său, cu scopul de a-l înlocui, în secret, în lupta pentru puterea dintr-o familie extrem de influentă. În această luptă i se va alătura și So Bong (Kong Seung Yeon), care ajunge printr-un incident neferit să-i fie gardă de corp androiului.
Serialul a fost bun și SF. Tema a fost așa și așa – relația dintre un om și un android – iar, din acest motiv, cei care au vizionat serialul s-au cam împărțit în 2/3 tabere. Prima ca protagonista să fie cu Nam Shin omul, a doua să fie împreună cu androiul și ultima sunt cam confuzi, acceptă, dar pun sub semnul întrebării anumite chestiuni (oare să fie o sub-categorie la a doua). Oricum ar fi, când m-am uitat la serial, am simțit că mă uit la două =))). Seo Kang Joon a fost mega genial, a jucat magistral, nu am decât cuvinte de laudă la adresa lui. Chiar a jucat foarte bine, îți dădeai seama în secunda 2 când e omul și când e adroidul, la un moment dat mi se păreau doi actori diferiți. Recomand serialul pentru el. Partea rea e că s-au concentrat cam prea mult pe lupta de putere și companie. Off, So Bong și androidul erau așa de drăguți împreună și.. doamne… în viața mea nu am mai așa de enervată de un personaj. Când îl vedeam pe Nam Shin omul îmi venea să-i dau palme (chiar i-am pus și o poreclă și-l strigam așa ).
6) Player

29 septembrie – 11 noiembrie 2018 / 16 ep (o oră) / OCN
Acțiune, protagoniști hot și nebuni, geniali și pasionali și o temă captivantă: o echipă de escroci geniali care fură de la hoți! Poliție, sărituri cu motorul prin aer, bătăi pe străzi și numai actori unul și unul: Kang Ha Ri (Song Seung Hun), Cha Ah Ryung (Krystal din f(x)), Lim Byung Min (Lee Si Eon) și Do Jin Woong (Tae Won Suk) sunt cei patru eroi escroci care vor intra în tot felul de belele.
Cred unul dintre cele mai badass seriale din 2018 pentru mine. Aproape totul a fost la superlativ, iar cei patru m-au amuzat complet. Bătaile au fost pe măsură (mi-au plăcut) și a fost multă premeditarea (un pic cam prea multă). Chiar e unul dintre genurile mele preferate de seriale – în care mai multe persoane își unesc forțele pentru a eradica corupția, vizând atât politicienii, cât și oamenii de afaceri înstăriți. Chiar dacă fac dreptate, prin mijloace mai puțin ordotoxe. Singurele chestii care nu prea mi-au plăcut – romance nu găsiți, e inexistent, iar povestea e un pic cam încălcită și greu de înțeles. Au fost și câteva OST-uri care mi-au plăcut.
5) 100 Days My Prince

10 septembrie – 30 octombrie / 16 ep (o oră) / tvN
Serialul “100 Days My Prince” îi are în prim-plan pe Lee Yool (D.O.), prințul moștenitor al Joseonului, care și-a pierdut temporar memoria, și pe Hong Shim (Nam Ji Hyun), cea mai bătrână fată nemăritată din regiune, care ajung să se căsătorească forțat din cauza unui decret dat chiar de însuși Lee Yool. Din perfecționistul convins, care are tot ce îi trebuie, frumusețe, inteligență și firea atletică, Lee Yool devine un nepriceput complet din cauza amneziei temporare de care suferă.
Motivul pentru care am începul a fost D.O. :))) Nu prea mă uit la serialele cu membrii EXO, dar acesta m-a atras prin prisma poveștii și l-am început. E foarte bun, toți au jucat minunat, iar cadrele în care s-a filmat au fost superbe. O singură chestie – de fiecare dată când D.O. voia să fie impunător și era regele ală rece și etc, NU PUTEAM să-l cred, adică îi așa micuț și adorabil. Șiii doamne, are o voce groasă și sărută foarte bine (am murit un pic).
4) Terius Behind Me (My Secret Terius)

27 septembrie – 15 noiembrie 2018 / 16 ep (o oră) / MBC
„Terius Behind Me” este o dramă de spionaj care spune povestea unui legendar agent negru de operațiuni, ce se ascunde, și a femeii care locuiește în casa din fața lui, care va fi prinsă într-un război de spionaj. So Ji Sub interpretează personajul principal masculin și este unul dintre cei mai buni spioni, dar care a fost acuzat pe nedrept de o crimă. Acesta are și o fire blândă și va ajunge să aibă grijă de gemenii vecinei lui, Go Ae Rin (Jung In Sun).
Motivul pentru care am început serialul a fost o poză cu So Ji Sub și cu copilașii agățați de el. A fost așa adorabil și am zis că e obligatoriu să-l încep. Nu a fost atât de mult mister, acțiune și dramă, cât mai mult cum interacționează cu gemenii și cum învață să se deschidă față de ceilalți oameni. Au fost multe faze comice, iar actorul Kang Ki Young a fost celălalt motiv pentru am început să mă uit. Toate personajele stau într-un complex de apartamente, în care părinții au format o asociație în care se ajută reciproc și sunt mult mai eficienți ca spionii adevărați. A fost plăcut să vezi cum niște simpli părinți reușesc să prindă persoanele care le doresc răul.
3) Lawless Attorney (Lawless Lawyer)

12 mai – 1 iulie 2018 / 16 ep (o oră) / tvN
”Lawless Attorney” spune povestea unui avocat ce are ca deviză lupta cu legea. Bong Sang Pil (Lee Jun Ki) devine inițial un gangster ce dorește să răzbune moartea mamei sale. Pentru a-și îndepli răzbunarea începe să studieze dreptul și devine un avocat foarte iscusit și care se foloșește de portițele din legi (și de pumnii săi). Alături de Ha Jae Yi (Seo Ye Ji), care de asemenea este avocată de meserie, trebuie să se lupte cu cei mai puternici și corupți oameni din Kiseong. Cum se numesc ei, Cei 7, se folosesc de puterea pe care o au pentru a controla orașul, iar în centrul acestui grup se află judecătoarea Cha Moon Sook, care trage toate sforile.
Inițial nu am vrut să-l încep, pentru că mi se părea plictisitor și nu credeam că Lee Jun Ki o să se descurce cu un astfel de rol. Dar am văzut un trailer în care făcea o schemă interesantă cu mașina și apoi a început să împuște pe cineva și l-am început. Intriga a fost foarte bună, plus scenele cu bătai, care la fel mi-au plăcut. Relațiile dintre personaje nu au fost grăbite și am putut vedea complexitatea fiecărui personaj. Serialul mi-a plăcut foarte mult, e printre preferatele mele. Dacă aș putea, l-aș mai începe odată. Plus e cu drept, slăbiciunea mea.
2) Hwayugi (A Korean Odyssey)
23 decembrie 2017 – 4 martie 2018 / 20 ep (o oră) / tvN
”Hwayugi” este un serial fantastico-romantic bazat pe romanul chinezesc ”Călătorie spre Vest”. Acțiunea din dramă are loc în zilele noastre, unde Regele Maimuță (Lee Seung Gi) a fost exilat în lumea oamenilor din cauza corupției și a problemelor pe care le-a cauzat. Astfel, acesta dorește să își recapete statutul de ființă divină, devorând o persoană (Oh Yeon Seo) ce poate vedea spirite. Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, acesta nu reușește. Mai mult, cei doi ajung – cu un pic de ajutor din partea unui demon taur (Cha Seung Won) – să lupte împreună împotriva spiritelor rele.
Am început serialul ”Hwayugi” din două motive – primul, pentru că seamăna cu Goblin (eu ador genul acesta de seriale) și cel de-al doilea, datorită actorilor. Minusul ce l-a făcut să nu fie pe primul loc îl reprezintă ultimele două episoade, în care s-a concentrat multă acțiune și nu au mai realizat efectele calumea. Însă, serialul a fost epic, Lee Seung Gi și Cha Seung Won au fost G E N I A L I, iar relația lor de iubire-ură a fost cireașa de pe tort. A fost o producție fantasy care nu a picat în ridicol (excepție – ultimele 2 episoade :)) ), iar lumea creată în jurul acestor personaje m-a fermecat. Și de departe a avut cele faine OST-uri. Dacă sunteți fani ai acestui gen, îl recomand și chiar și eu l-aș mai începe odată, unele faze au fost prea comice și savage (să vedeți cum se scuipă reciproc Lee Seung Gi și Cha Seung Won, deci am murit, efectiv).
1) What’s Wrong With Secretary Kim?

6 iunie – 26 iulie 2018 / 16 ep (o oră) / tvN
„What’s Wrong With Secretary Kim?” este o comedie romantică și spune povestea dintre vice-președintele unei companii, care este bogat, fermecător, arogant, și secretara sa, care decide să demisioneze. Park Seo Joon joacă rolul acestui președinte narcisist (Lee Young Joon) care se întreabă de ce secretara, care lucrează de mult timp cu el, pleacă, iar Park Min Young o interpretează pe Kim Mi So, secretara competentă și care s-a săturat de șeful ei nebun.
Motivul principal pentru care am început serialul a fost actrița, care e una dintre preferatele mele, și după povestea, care mi s-a părut interesantă. Inițial, am zis că nu-l încep, pentru că am o regulă – când sunt în sesiune, nu încep seriale – dar evident că nu am reușit să mă abțin și l-am început în plină sesiune :)) DAR NU REGRET. E serialul meu preferat din 2018. Mi-a plăcut tot, TOT – și personajele, și povestea (de mult îmi doream să văd un personaj masculin arogant și bogat, și parcă simțeam nevoia de ceva clișeic, dar nu foarte), și cum au jucat actorii, și unde a fost filmat, și cum au fost îmbracați (au fost așa de frumos îmbracați și eleganți). Mi s-a părut luxos serialul, ochii mei au avut la ce să se uite. Singurul minus e că nu prea m-au impresionat OST-urile și parcă au lungit un pic cam mult până ce s-au regăsit. Personajele au avut chimie și s-au potrivit foarte bine. „What’s Wrong With Secretary Kim?” este unul dintre acele seriale romantice și comice cum rar întâlnești și care este bun, nimic nu e penibil, iar actorii au fost superbi. M-aș mai uita la el și cu siguranță îl recomand.
Sper că v-a plăcut articolul și nu v-am plictisit foarte mult! 🙂
(De asemenea, voi reveni la a face recenzii, așa că dacă vreți la un serial anume sau din lista de mai sus, scrieți în comentarii)

Mai vreau articole de genul, imi plac la nenunie kdramele:)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumos topul! Si eu ador kdramele, iar cele care le-ai enumerat sunt si printre preferatele mele!💕💕 Sper sa mai faci articole cu recenzii!🙏(ex 100 Days my prince, Player…)
ApreciazăApreciat de 1 persoană