Mesajele lui Seungri au fost trimise sub forma unui fişier Excel

S-a confirmat faptul că presupusa conversație de pe KakaoTalk a lui Seungri din Big Bang, a fost trimisă poliției sub forma unui fișier Excel pus într-un USB.

Polițiștii au declarat că fişierul conține conversația din decembrie 2015 cu privire la prostituţie. Cu toate acestea, dacă nu se obţine textul original al conversației, nu poate fi dovedit că artistul ar fi implicat sau că acele mesaje sunt reale. Aceasta se datorează faptului că orice document în Excel poate fi modificat.

Lee Sang-jin, profesorul de securitate a informației de la Universitatea Coreea, a declarat: „Este dificil ca documentele oficiale să fie afișate doar în excel, pentru că în orice moment pot fi schimbate. Nu există decât o modalitate de a recupera mesajele originale: telefonul de pe care s-a scris sau un hard disk care conţine copia originală.”

Un oficial al departamentului de anchetă generală a spus: „Este dificil să demonstrăm că persoanele implicate în acest caz au comis ceva ilegal doar cu această conversaţie. După analizarea datelor, vom reveni cu mai multe detalii.”

Chiar dacă se confirmă că există conversaţia originală, întâi trebuie să confirme că Seungri (și ceilalți care se presupune că sunt implicați) a fost cel care a trimis acele mesaje. Până atunci, un fișier Excel care conţine mesaje electronice/ conversație nu poate fi considerat o dovadă concretă.

Sursa: allkpop

Lasă un comentariu