Lay câștigă procesul împotriva unui anti-fan, dar decide să renunțe la acuzații din acest motiv

exo lay

A fost dezvăluit că unul dintre userii, care a scris și împrăștiat zvonuri false despre Lay, este minoră și provine dintr-o familie instabilă din punct de vedere financiar.

Reprezentanților legali ai membrului EXO au dat o declarație despre cele întâmplate – “Injurii și comentarii defăimătoare la adresa lui Zhang Yi Xing (Lay) și a familiei sale au tot circulat în mediul online. În numele lui Zhang Yi Xing, vom lua măsuri potrivit legii.

Curtea din districtul Haidian, Beijing, după ce a examinat cazul, ascultat părțile, a statuat – “Limbajul folosit de user a instigat la defăimarea reputației și onoarei lui Lay. E dincolo de ceea ce ar trebui să tolereze o persoană publică.” Astfel, pedeapsa a fost o amendă de 50.000 yuani (aproximativ 7.450$).

Cu toate acestea, aici este partea, unde lucrurile devin interesante și non-fanii încep să să simtă admirație și să aibă respect pentru idolul din EXO, Lay Zhang.

Când starul chinez a aflat că persoana responsabilă pentru scrierea comentariilor malițioase împotriva lui era o minoră, ce provine dintr-o familie cu o situație materială precară, a decis să renunțe la acuzații și amenda dată de instanța. De asemenea, a fost dezvăluit că userul i-a cerut scuze în mod formal lui Lay.

Sperăm că prin acest incident, toți internauții vor învăța că există o limită, la care ar trebui să se oprească, când vor să își exprime ura și invidia în mediul online. Nimeni, oricine ar fi, nu este obligat să suporte jigniri și atacuri gratuite din partea unor necunoscuți de pe internet și care nu au absolut nici un drept să aibă astfel de comportamente mizere. Și să nu uite că există legi, care pedepse aspru astfel de fapte.

Sursa: kpopmap

4 gânduri despre „Lay câștigă procesul împotriva unui anti-fan, dar decide să renunțe la acuzații din acest motiv

Lasă un comentariu