
Lee Chung Ah a negat orice acuzație cu privire la faptul că ar avea legătură cu scandalul lui Jung Joon Young.
Pe 12 martie, a fost raportat că Jung Joon Young a făcut parte dintr-un grup de chat pe KakaoTalk, împreună cu Seungri din BIG BANG, unde participanții au împărtășit înregistrări ilegale, realizate cu camere de filmat ascunse, în care erau înfățișate diferite femei. El a fost cercetat, împreună cu alți participanți ai chat-ului, și a recunoscut, ulterior, infracțiunile prin intermediul unei scrisori în care își cere scuze.
Când a fost dezvăluit conţinutul chat-ului, dar numele au fost cenzurate, mulți oameni au început să speculeze despre participanți și despre femeile care au apărut în videoclipurile trimise. Referindu-se la numele ei, care este foarte căutat în timp real, Lee Chung Ah a scris, pe contul ei de Twitter: „Mulțumesc. Dar nu vă faceți griji.„
Ca răspuns la speculațiile care tot continuă să crească, o sursă de la agenția sa, Kings Entertainment, a spus: „Iniţial, nu intenţionasem să luăm nicio măsură, deoarece a fost o prostie, dar Lee Chung Ah este foarte supărată. Ea și-a exprimat gândurile printr-o scurtă postare pe rețelele de socializare, pentru că a fost deranjată.” A continuat apoi: „Mulți oameni pot înțelege greșit, dacă agenția nu ia măsuri. Numele ei este încă foarte căutat în timp real pe un anumit site, deci nu avem de ales, decât să luăm măsuri. După ce vom discuta cu reprezentanţii noştri, vom lua o decizie.„
Lee Chung Ah este cunoscută pentru apariția ei în filmul „Temptation of Wolves„, precum și în multe drame, inclusiv „Flower Boy Ramyun Shop” și “Because This is My First Life”.
Sursă: soompi
