
Yeo Jin Goo a încheiat filmările pentru K-Drama “The Crowned Clown” și a acordat un interviu în care a vorbit despre viața lui de zi cu zi și planurile de viitor.
La începutul lunii martie, Yeo Jin Goo a confirmat că va fi partenerul lui IU în serialul “Hotel del Luna” (titlu de lucru), al cărui scenariu a fost scris de surorile Hong (Hong Jung Eun și Hong Ji Ran).
Întrebat despre viitorul său rol de administrator care ajunge să conducă un hotel bântuit de spirite, actorul a răspuns: „Personajul meu pentru această drama este mai puțin cald și seamănă mai mult ca un soldat care respectă cu strictețe regulile„, a spus el. „El este un adult care nu vrea să invadeze spațiul altora și pare că nu se implică personal când vine vorba de afaceri. El nu dorește să fie ușor influențat de emoțiile sale și este atât determinat, cât și proactiv”. Acesta a continuat: „Deși este plin de bărbăție, el ascunde o parte moale în inima sa și poate fi un om de încredere.”

Yeo Jin Goo a vorbit, de asemenea, despre viața de zi cu zi a lui, ca un tânăr în vârstă de 21 de ani (după calculul internațional). „Vizionez filme și piese din când în când”, a spus el.
„De asemenea, mă întâlnesc cu prietenii mei”, a spus Yeo Jin Goo, explicând că este prieten cu Jungkook, Park Bo Gum și Kwak Dong Yeon. A continuat să dezvăluie că îi place să se vadă cu prietenii săi în cafenele pentru a discuta la o cafea.
Actorul, care s-a născut în același an cu Jungkook și Kwak Dong Yeon, a adăugat că nu are prea mulți prieteni de aceeași vârstă. „E mai greu decât am crezut să întâlnesc prieteni de aceeași vârstă”, a remarcat el.

“Hotel del Luna” va începe filmările în luna aprilie și va fi difuzat undeva în această vară.
