
Mandatul de arestare pentru directorul Burning Sun, Lee Moon Ho, a fost respins.
Pe 19 martie, judecătorul-șef Shin Jong Yeol din cadrul Tribunalului Central al Seulului l-a interogat Lee Moon Ho, pentru a determina validitatea unui mandat, ajungând, în cele din urmă, la decizia de a respinge cererea. Judecătorul Shin Jong Yeol a spus: „Există loc de argumentare în legătură cu acuzațiile privind consumul și posesia de droguri. Este dificil să se recunoască necesitatea și justificarea arestării unui suspect, având în vedere colectarea dovezilor, locuința acestuia, atitudinea suspectului față de investigații, acțiunile ilegale anterioare legate de droguri și legăturile dintre instituția de divertisment pentru adulți și poliția.”
În ziua precedentă, unitatea de investigație regională a Agenției Metropolitane din Seul a cerut un mandat de arestare pentru Lee Moon Ho, în urma unor suspiciuni de încălcare a legii privind controlul drogurilor. Poliția l-a interogat de pe 4 până pe 5 martie, pe subiectul distribuției și utilizării drogurilor în interiorul clubului. Lee Moon Ho a negat acuzațiile, dar a fost testat, rezultatul obținut fiind pozitiv. Politia a schimbat apoi statutul lui Lee Moon Ho în suspect și a încercat să-l aresteze. Decizia instanței de a respinge cererea unui mandat a pus o piedică în fața planurilor inițiale ale poliției.
Până în prezent, poliția a investigat 40 de persoane pentru acuzații legate de consumul de droguri, inclusiv 14, care au folosit sau au distribuit droguri în clubul Burning Sun. Trei dintre cei 14 au lucrat la club ca și comercianți sau promotori. Șaptesprezece persoane din alte cluburi au fost interogate, iar nouă au fost găsite vinovate pentru distribuirea medicamentului Gamma-Hydroxybutyrate (GBH). Printre acestea este, de asemenea, angajata chineză a Burning Sun, Anna, care a fost suspectată de trafic de droguri.
Sursă: soompi
