
Pe 19 martie, reprezentanții de la Billboard și-au actualizat clasamentele, iar în topuri găsim din nou o bună parte dintre artiștii noștri favoriți. Și în această săptămână, trupele k-pop au ocupat poziții în „Billboard World Albums”, „Artist 100”, „Social 50” și „Billboard 200”!
Vom începe cu „Billboard World Albums” unde poziția de lider se află din nou în posesia trupei BTS! Grupul se află în frunte cu „Love Yourself: Answer”, pe locul 2 avem „Love Yourself: Tear”, iar pe #3 „Love Yourself: Her” – alte 2 albume de la BTS. Pe locul 4 a coborât „The Dream Chapter: STAR” de la TXT, pe #5 a debutat „Sleepless In __________” de la Epik High, pe #7 se menține EXO cu „Don’t Mess Up My Tempo”, pe #8 debutează MAMAMOO cu „White Wind”, iar pe #9 urcă Lay din EXO cu „NAMANANA: 03”. În continuare avem albumul japonez de la BTS, „Face Yourself”, pe #11 coboară MONSTA X cu „Take.2 We Are Here”, iar pe locul 12 se menține un alt album de la MONSTA X, este vorba despre „Take.1: Are You There?”. Pe locul 13 a coborât JUS2 cu mini-albumul „Focus”, iar pe #15 avem NCT 127 cu „Regular – Irregular”.
În ceea ce privește „Artist 100”, BTS a urcat pe poziția a 5-a după ce săptămâna trecută a fost pe #13. Trebuie remarcat faptul că grupul de la Big Hit Entertainment reprezintă singurul artist k-pop prezent în această listă.
În clasamentul „Social 50” avem același lider, este vorba despre trupa BTS. Senzația k-pop a fost liderul topului de 118 ori, iar pe locul 2 doar de 9 ori. Alte locuri în „Social 50” nu a mai ocupat! În continuare avem trupa GOT7 pe locul 3, EXO pe #5, NCT Dream pe #7, Stray Kids pe #8, iar Seventeen pe #9. MONSTA X a ajuns în această săptămână pe locul 15, Black Pink a urcat pe #20, WayV a coborât pe #24, iar trupa 4minute urcă pe #29. Între timp, MAMAMOO a coborât pe #31, ASTRO pe #35, NCT 127 pe #39, NU’EST pe #41, iar Lay ajunge pe #47.
Cu privire la clasamentul „Billboard 200”, unde își fac apariția cele mai tari albume din întreaga lume, BTS este singurul artist coreean prezent! Cel mai recent album al său, „Love Yourself: Answer” a coborât pe locul 111 după ce săptămâna trecută a fost pe 107. Trebuie remarcat faptul că albumul nu a părăsit niciodată acest top de la lansarea sa din 18 septembrie 2018, petrecând aici 29 de săptămâni, o perioadă record pentru un artist k-pop.
Felicitări tuturor artiștilor și fanilor acestora!

Imi place ca in articole se folosesc cel doua in aceiasi fraza „senzatia” si „BTS”. N-am decat sa-i felicit pentru rezultate! ❤
Deasemenea ii felicit si pe restul artistilor!!
ApreciazăApreciază