Son Seung Won și-a primit sentința pentru că a condus beat, având deja permisul ridicat pentru un incident similar.
La 11 aprilie, Tribunalul Central din Seul, Districtul Seocho, a dat sentința finală în cazul actorului Son Seung Won, care a fost pus sub acuzație pentru că a condus periculos și pentru că a condus mașina deși avea carnetul anulat.
Judecătorul Hong Ki Chan a spus: „Pârâtul a fost deja amendat pentru două incidente de conducere sub influența alcoolului. El a fost acuzat din nou că a condus beat fără permis și a fugit după un accident pe 26 decembrie. „
El a continuat: „După ce nu și-a asumat responsabilitatea pentru accidentul de mașină, el a pretins că este o victimă a infracțiunii. Pentru că a pretins la poliție că juniorul său, care era pasager, a condus mașina, natura faptei sale nu arată bine. Deși Legea lui Yoon Chang Ho nu putea fi aplicată pentru că a fugit de la locul accidentului, nu pot trece cu vederea legea revizuită și, după ce am considerat atmosfera socială care ar trebui să fie mai severă cu privire la conducerea sub influența alcoolului, va primi o sentință de un an și șase luni. „
Aceasta este a patra oară când Son Seung Won a fost prins de conducând sub influența alcoolului. Potrivit poliției, actorul a condus beat mașina tatălui său în jurul orei 04.20 (ora Coreei) pe 26 decembrie, în zona Cheongdam, când a intrat cu mașina într-un alt vehicul. După ce a fugit de la locul accidentului, a fost arestat de poliție, fiind raportat de martori. La momentul accidentului, el avea un conținut de alcool în sânge de 0,206%, suficient pentru a i se anula permisul. Cu toate acestea, permisul său fusese deja anulat pe 18 noiembrie pentru că a fost găsit conducând beat la volan pe 3 august 2018.
După ce cazul său a fost trimis procuraturii la 7 ianuarie, a participat la primul său proces și a cerut eliberarea condiționată pe 11 februarie, dar cererea lui a fost respinsă. În timpul procesului său din 14 martie, Song Seung Won a declarat: „În timpul celor 70 de zile în care am fost închis, am reflectat profund asupra acțiunilor mele. Nu voi mai face niciodată această greșeală. Îmi pare rău pentru victimele care au fost rănite.”
De asemenea, s-a arătat că el a fost tratat pentru atacuri de panică timp de un an de zile și că a luat medicamente în timpul executării sentinței.
