
Au fost confirmaţi actorii ce vor juca rolurile principale în drama „Let Me Hear Your Song” (titlu literal)!
Noua comedie romantică îmbinată cu mister spune povestea unei ftimpaniste ce şi-a pierdut amintirile despre un caz de omucidere şi povestea ei de a şi le recupera, întâlnind în cale o persoană suspicioasă ce nu are deloc ureche muzicală. În rolurile principale au fost confirmaţi Kim Sejeong din gugudan, Yeon Woo Jin, Song Jae Rim şi Jiyeon din T-ara.
Kim Sejeong va juca rolul timpanistei Hong Yi Young. Cu un CV obişnuit, dar cu o pasiune puternică, aceasta are o personalitate simplă, însă se fereşte de dragoste. Totuşi, are un trecut dificil.
Yeon Woo Jin îl va juca pe misteriosul şi afonul Jang Yoon care se alătură unei orchestre. Jang Yoon acceptă o slujbă part-time pentru a o ajuta pe Hong Yi Yong să scape de insomnie.
Song Jae Rim va juca rolul lui Nam Joo Wan, un dirijor carismatic şi fermecător. Crud şi neîndemânatic în acelaşi timp, acesta îşi dirijează muzicienii sub porecla de „Hot Mae” ce înseamnă „Hot Maestro”.
Jiyeon va juca rolul lui Ha Eun Joo, a doua violonistă a orchestrei. Aceasta e rece şi fermecătoare şi frânge inimile multor bărbaţi.
Drama va avea premiera în luna iulie.
