![]()
Oh da da
Oh, uneori, picioarele astea două când ating pământul
Şi ca privirea furată ce mă duce departe
Tânjesc după nişte locuri necunoscute, deasupra cărora să plutesc
În final, mă opresc cu un oftat lung şi gol
De ce, de ce, întoarce-te şi priveşte-mă
De ce, de ce, sunt plină de vise
Dacă plec acum, bine, bine, bine
Tot ce voi întâlni, va fi minunat, minunat
Şi inima mea uşoară, munceşte, munceşte, dragă
Deja licăreşte în faţa ochilor mei
Dar ezit, de ce?
Acul ce se învârte pe compas
Înfloreşte în abundenţă acolo unde se opreşte
Iar petalele florilor fără nume
Rupte pentru tine, în peisajul plin de lumină
Grăbeşte-te şi sari în el, mai liber decât mine
De ce, de ce, de ce, am amânat acea zi fără niciun motiv
Atâtea griji au dispărut
În noaptea asta
Dacă bate vântul, e bine, bine, bine
Dacă totul se rezolvă, minunat, minunat
Inima mea neliniştită, munceşte, munceşte, dragă
Deja licăreşte în faţa ochilor mei
Dacă plec acum, bine, bine, bine
Tot ce voi întâlni, va fi minunat, minunat
Şi inima mea uşoară, munceşte, munceşte, dragă
Deja licăreşte în faţa ochilor mei
Dar ezit, de ce?
Lumea nu doar despre încercări
de a ajunge pe cineva din urmă
Chiar dacă voi merge toată ziua
Peisajul nu-l voi mai putea vedea
Am scris pe foaia albă, de ce
inima mea miroase precum cerneala
Mă prăbuşesc, mă prăbuşesc, mă prăbuşesc în tine
Dacă bate vântul, e bine, bine, bine
Dacă totul se rezolvă, minunat, minunat
Inima mea neliniştită, munceşte, munceşte, dragă
Deja licăreşte în faţa ochilor mei
Dacă plec acum, bine, bine, bine
Tot ce voi întâlni, va fi minunat, minunat
Şi inima mea uşoară, munceşte, munceşte, dragă
Deja licăreşte în faţa ochilor mei
Dar ezit, de ce?
