
C-JeS Entertainment a decis să rupă contractul cu Park Yoochun.
Agenția a decis să dea o declarație oficială cu privire la controversa în care Park Yoochun este implicat:
Bună, suntem C-JeS Entertainment. În timp ce am fost încrezători în declarațiile lui Park Yoochun că nu este vinovat [de consumul de droguri] și observând investigările, am aflat, ieri, din articole că [Park Yoochun] testul susținut pentru a se afla dacă a consumat sau nu droguri a ieșit pozitiv.
Am așteptat ca rezultatele investigațiilor să apară în timp ce credeam în mărturia lui Park Yoochun, care era un artist sub agenția noastră, dar ne simțim groaznic să aflăm un astfel de rezultat.
Am ajuns la concluzia că nu vom putea reface relația noastră de încredere mutuală cu Park Yoochun și am decis să reziliem contractul.
Așa cum a declarat Park Yoochun în timpul conferinței de presă, se va retrage din industrie. Următoarele activități programate vor fi anulate și va urma decizia organelor de justiție.
Ne plecăm capetele pentru iertarea voastră și pentru că am creat aceste evenimente nefericite.
Park Yoochun este suspectat de consum de Philopon împreună cu fosta lui iubită Hwang Ha Na. El a declarat anterior la o conferință de presă că nu a consumat niciodată droguri.

Coreea de Sud ar trebui sa testeze toti idolii de droguri. Parerea mea, nu cred ca sunt toti atat de „curati” si „nevinovati”, dar pacat de el, imi placea vocea lui. So „Good bye my lover, good bye my friends” ㅠㅠ
ApreciazăApreciază
Mi se pare corect!
Oricum după toate cele întâmplate cred ca restul vor fi si mai atenți.
ApreciazăApreciază
yoochun a rupt contractul cu agentia, si sustine mai departe ca e nevinovat.. asteptam verdictul final…sa vedem pentru cine a fost din nou folosit …ce scandal mai mare vor sa acopere si cine scapa din marele scandal Burning..
ApreciazăApreciază