„Dacă arunci o piatră de pe un deal din Seul, şansele sunt de 50 la 50 că va lovi un Kim, un Lee sau un Park”. În acest mod glumesc sud-coreenii pentru a evidenţia cât de întâlnite sunt aceste nume de familie.

Un recensământ făcut de Biroul de Statistică al Coreei a recent a reafirmat faptul că unul din cinci sud-coreeni ce trăiesc în ţară au numele de familie Kim. Numărul oamenilor cu numele de familie Kim cuprind un total de 10,69 de milioane sau 21.5% din populaţia totală de peste 50 de milioane.

Pe locul doi şi trei în cele mai întâlnite nume de familie sunt Lee sau Yi (14,7%) şi Park (8,4%). După această mare troikă urmează Choe sau Choi (4,7%), Chung (4,3%), Kang (2,4%), Cho (2,1%), Yun sau Yoon (2,1%), Chang (2.0%) şi Lim sau Im (1,7%). 10 cele mai comune nume de familie reprezintă 63,9% din întreaga populaţie, fiind o descreştere faţă de 2000, când respectiva cifră era de 64,1%.

Conform clanurilor, Kim, originari din Gimhae, Provincia Gyeongsang de Sud, avea cel mai mare număr de oameni cu un total de 4,45 de milioane (9% din întreaga populaţie), urmaţi de Park din Miryang, de asemenea din Gyeongsang de Sud (cu 6,2%) Lee din Jeonju, Jeolla de Nord, cu 5,3%, Kim din Gyeongju (3,6%), Lee din Gyeongju (2,8%), Kang din Jinju (1,9%), Choe din Gyeongju (1,9%), Kim din Gwangsan (1,9%), Yun din Papyeong (1,6%) şi Han din Cheongju (1,5%).

Kim, Lee şi Park reprezentau 44,6% dintre numele de familii şi acest procentaj a rămas aproape neschimbat din medievalul Regat Joseon (1392-1910). Gyeongju era capitala anticului Regat Silla (57 î. Hr. – 935 d. Hr.) indicând de ce atât de multe clanuri mari aveau originea in oraşul sud-estic.

Numărul mic al numelor de familie şi concentraţia mare a acelor câteva dintre ele sunt legate de lunga istorie feudală a peninsulei şi relaţiile ei complexe de agresivitate cu vecinii China şi Japonia.

Dr. Donald Baker de la Departamentul de Studii Asiatice al Universităţii British Columbia din Canada a spus pentru International Business Times că relaţiile Coreei cu China au influenţat în mod special preponderenţa unui număr limitat de nume din ţară. Într-adevăr, chinezii, care au avut o influenţă considerabilă asupra culturii şi istoriei coreene, sunt subiectul cheie al acestui articol. Numele coreene folosesc caractere chineze, reflectând preluarea modelului de nume confucianiste (de exemplu, numele complet) din secolul al XV-lea. Oamenii de rând ce trăiau pe această peninsulă nu se bucurau de acest privilegiu.

„Timp de o bună parte din toată istoria Coreei, numai elita se bucura de prioritatea de a avea nume de familie,” a spus Baker. „Această elită obişnuia să adopte nume care făceau să sune plauzibil faptul că au avut strămoşi din China, pe atunci fiind ţara pe care poporul coreean o admira cel mai mult. Existau doar câteva nume de familie de acest gen. Prin urmare, când oamenii de rând au început să-şi ia şi ei nume de familie mai târziu, aceştia le preluau deja pe cele ale familiilor aristocrate.” Baker a mai menţionat faptul că până în epoca modernă, Corea era o societate aristocrată, unde doar câteva familii se aflau în vârful piramidei sociale. Acel factor a limitat numărul numelor de familie cu un „prestigiu înalt” disponibile, a adăugat acesta.

Lee Yung-yoon, profesor asistent la Studii Coreene de la Facultatea de Drept şi Diplomaţie Fletcher al Universităţii Tufts din Boston, a declarat pentru IBTimes că la sfârşitul perioadei Shilla în istoria coreeană (ce ar coincide cu secolul IX şi X) practica de a adopta nume de familii ce au caractere chineze a devenit foarte populară printre nobilimea coreeană.

„Kim şi Park au fost principalele nume regale din această perioadă,” a spus el. „Choi a venit un pic mai târziu, iar Lee a fost fondatorul dinastiei Regatului Chosun (1392-1910), cea mai lungă dinastie administrativă din istoria lumii.” La sfârşitul secolului al XIX-lea, odată cu apariţia reformelor şi abolirii sistemului strict de clase din Coreea, adoptarea oficială a numelor cu caractere chineze (majoritatea fiind monosilabice) a devenit o practică obişnuită şi pentru restul populaţiei coreene. Când oamenii de rând, asupriţi timp de atâta vreme şi care până acum nu aveau nume de familie, au primit „privilegiul” de a-şi alege unul, iar aceştia au alese nume „nobile”, precum Kim şi Lee.

Eugene Y. Park, profesor de istorie şi director al Programului James Joo – Jin Kim la departamentul de Studii Coreene al Universităţii din Pennsylvania, a declarat pentru IBTimes că până în anul 1392 (începutul dinastiei Chosun), aproximativ 70% dintre coreeni aveau nume de familie – adică toţi, cu excepţia sclavilor.

Până când Imperiul Japonez a ocupat Coreea în 1910 (fiind şi prăbuşirea dinastiei Chosun), majoritatea coreenilor deja aveau nume de familie, iar persoanele care au rămas fără, au luat, pur şi simplu, numele stăpânilor lor, fiind şi acestea într-un număr limitat. „Sub o ierarhie strictă, unde doar familiile cu influenţă erau tratate cu respect, oamenii claselor inferioare probabil că voiau să îşi ascundă trecutul modest, adoptând nume de familii de nobili,” a spus un antropolog pe nume Kim Young-un într-o colecţie de eseuri intitulate „Hai să vorbim despre istoria şi viitorul Coreei, Chinei şi Japoniei”.

Kim Young-un a estimat că peste 130 de nume coreene de familie au fost preluate din China. Întâmplător, Lee (sau Li) este unul dintre cele mai întâlnite nume de familii de pe planetă, cu cel puţin 100 de milioane de oameni, majoritatea fiind în China. Song Nai Rhee, fost decan al Universităţii Northwest Christian, a scris într-un ziar din Oregon că Lee şi Kim au fost nişe nume de familie puternice şi influente în Coreea antică şi medievală. „Unul dintre primele regate ale Coreei, Shilla, a fost fondat şi condus de clanul Kim,” a spus el. „Pe parcursul a aproximativ 1000 de ani, clanul Kim s-a înmulţit drept aristocraţia care era la conducere, ramificându-se într-o multitudine de subclanuri puternice, precum un copac imens cu multe rădăcini, răspândindu-se prin toată ţara. Lee a devenit un nume dominant în Coreea prin intermediul aceluiaşi proces.”

Cu toate astea, în ciuda numărului mare de Kim şi Lee în Coreea, oamenii ce poartă aceste nume de familie nu sunt neapărat înrudite din punct de vedere genetic, din moment ce sunt divizaţi de sute de bon-gwan (clanuri regionale) – de exemplu, clanul „Kyongju Kim” şi clanul „Kimhae Kim”. Cu toate astea, foarte ciudat e că legile din Coreea le-au interzis multă vreme bărbaţilor şi femeilor cu acelaşi nume de familie să se căsătorească – cu toate că această interdicţie nu mai există. „În practică, oamenii cu acelaşi nume de familie şi  care vin din acelaşi bon-gwan nu se căsătoresc între ei,” a accentuat Lee Sung-yoon.

Profesorul Park a menţionat, totuşi, că în Coreea de Nord această interdicţie nu înseamnă prea multe, din moment ce regimul comunist a eliminat orice practică şi obişnuinţă pe care o considerau a fi „feudală”. De asemenea, majoritatea nord-coreenilor şi-au pierdut arborele genealogic oricum.

Pentru a complica şi mai mult lucrurile, femeile coreene nu sunt obligate să ia numele de familie ale soţului când se căsătoresc, dar copiii lor vor moşteni în mod automat numele tatălui. Lee Sung-yoon susţine că, totuşi, acest lucru nu semnifică faptul că femeile coreene aveau mai multe drepturi decât cele din vest, unde soţiile luau numele de familie al soţilor. „Odată ce o femeie coreeană se mărită şi în special după ce naşte un copil, atât femeile cât şi bărbaţii o vor numi doamna Kim (după soţul ei, domnul Kim) sau „mama-lui-X-şi-Y”,” a spus el. „Cu alte cuvinte, „identitatea” şi până raison d’etre al ei s-a schimbat în tradiţionalul rol al unei soţii sau mame grijulii.”

Lee Sung-yoon a adăugat că în mai multe feluri, Coreea de Sud rămâne a fi o societate bazată pe Confucianism, în ciuda faptului că susţine democraţia şi capitalismul. Între-adevăr, pentru mulţi dintre aceşti Kim şi Park, „numele lor de familie încă poartă prestigiul unei clase superioare.”

surse (1) (2)