Fanclubul japonez al trupei f(x) se închide definitiv

A fost anunţat că fanclubul japonez al trupei f(x) se va închide definitiv.

Recent, a fost publicată o înştiinţare în fanclubul japonez oficial al trupei, care spune următoarele: „Din moment ce f(x) nu a activat frecvent în calitate de trupă, este dificil pentru noi să continuăm să activăm în MeU (numele de fandom al trupei) Japonia. Fanclubul oficial al trupei din Japonia îşi va încheia activităţile în mai 2019.”

În urma acestei înştiinţări, deja au început să circule zvonuri că despărţirea trupei este din ce în ce mai aproape. Pe de altă parte, alţi fani susţin că închiderea grupului japonez nu înseamnă despărţirea grupului f(x), ci semnifică faptul că acesta nu intenţionează să activeze în Japonia.

Ultima activitate oficială de grup a trupei f(x) a fost în 2016. În noiembrie în acelaşi an, fetele au lansat al doilea single japonez, ‘4 Walls / Cowboy’. Nu au mai lansat nicio piesă împreună, Krystal şi Victoria axându-se pe actorie şi modă, în timp ce Amber şi Luna au lansat albume solo.

sursă

Lasă un comentariu