
Străzile cenuşii şi pustii sunt prea goale
Deschid geamul cu melancolie
Şi două picături de ploaie îmi cad în palmă
Pline de singurătate, curg spre inima mea
În seara asta, dintr-un anumit motiv, mi-e dor de tine
Lacrimile mi se adună
Amintindu-şi de tine în inimă
Amintirile se scurg când plouă, şi se răspândeşte durerea
Privindu-te în timp ce devii ud
Atât e clar în acel moment
Ud de amintiri
Mă gândesc la tine şi cât de frumos erai în ploaie
Până şi anotimpul lung va fi luminat de zăpadă
Dispare în albumul foto
Noapte asta devine tot mai adâncă
Cu promisiuni ce nu au fost uitate
Îmbrăţişarea ta caldă, adio
Amintirile se scurg când plouă, şi se răspândeşte durerea
Privindu-te în timp ce devii ud
Atât e clar în acel moment
Ud de amintiri
Mă gândesc la tine şi cât de frumos erai în ploaie
Erai raza mea de lumină
Într-o lume alb-negru
(Ploaie) Fii ploaie şi vino la mine
Şi luminează-mi sufletul
Du-du-du
Şoapte sub umbrelă
Răspândite în colţul inimii mele, te pot auzi
Picăturile mă calmează, de parcă
M-ar întreba cum a mi-a fost ziua
Amintirile care au fost şterse de ploaie, tu ai fost acela
Uuu, ploaia, uuu… Visând în ploaie
