
Premiera serialului “Angel’s Last Mission: Love” a luat cu asalt ratingurile!
Producția marca KBS 2TV spune povestea unei balerine nevăzătoare și care nu crede în dragoste și unui înger buclucaș care va trebui să o facă să îndrăgostească în mai puțin de 100 de zile pentru a se putea întoarce în Rai. În rolurile principale joacă actrița Shin Hye Sun și L din INFINITE.
Potrivit Nielsen Korea prima parte a primului episod a înregistrat un rating de 7.3 procente, iar a doua – 9.2 procente, ceea ce a propulsat “Angel’s Last Mission: Love” să ocupe poziția întâi în rândul serialelor de miercuri-joi.
Locul doi a fost ocupat de melodrama “One Spring Night” de pe MBC care, de asemenea, a avut premiera tot în această săptămână, obținând 3.9 și, respectiv, 6.0 procente rating. Actorii Jung Hae In și Han Ji Min sunt cei care aduc la viața povestea de iubire dintre o bibliotecară și un farmacist, care este și tată.
Top 3 este încheiat de serialul SBS – “Absolute Boyfriend” – care a înregistrat pentru cele două părți 2.6 și 3.0 procente rating. Melodrama are în prim-plan povestea unui artist de make up şi a unui robot humanoid creat pentru a deveni iubitul ideal. Minah din Girl’s Day și Yeo Jin Goo sunt cei din roluri principale.
Felicitări!

❤ ❤ ❤ ❤ Abia astept sa l vad, pare destul de interesant!
ApreciazăApreciază