
Încă de la conceperea dramei „One Spring Night„, aceasta a fost considerată ca fiind un potențial succesor spiritual al serialului hit „Pretty Sister Who Buys Me Food„.
Ambele drame împărtășesc același actor principal, Jung Hae In, și același regizor, Ahn Pan-seok. Ambele drame au teme similare: un prezent fericit în comparație cu un viitor romantic ambivalent – lui „One Spring Night” îi lipsește cu adevărat doar Son Ye Jin, cu care a început totul.
Acum, că drama a început să fie difuzată, diferențele imediate dintre cele două seriale sunt mult mai evidente. Personajele principale, în loc să fie într-un moment de cotitură în viață, au angajamente și planuri reale. Personajul lui Jung Hae In, Ji-ho, are un fiu, iar personajul lui Han Ji Min se concentrează asupra căsătoriei, fiind realistă și determinată. Jung Hae In lasă în spate rolul unui tânăr copilăros, interpretând un personaj matur și asumat în viață.

Câteva dintre temele și intepretările din cele două drame sunt similare, așa cum se aștepta. Dramele nu au în comun doar actorul și regizorul, ci și o altă parte din distribuție și echipa de producție. Dar, în comparație cu „Pretty Sister Who Buys Me Food”, „One Spring Night” se pare că se concentrează mai mult pe modul în care relațiile romantice se formează prin schimbare, cu un comentariu social mai puternic cu privire la căsătorie, de ce o doresc unii și dacă este importantă.
Vom vedea ce întorsătură va lua noua poveste în care joacă Jung Hae In și Han Ji Min, însă decoamdată avem roluri credibile, extrem de interesante, un scenariu bun și foarte realist. Iar protagonista feminină este echilibrată bine (fără trăsături îngroșate) și oscilează între alegerea rațională a căsătoriei și un bărbat care apare brusc în viața ei, cu o poveste complicată, care totuși o fascinează.
