
Curtea a stabilit data pentru a doua rundă din disputa juridică a lui Kang Daniel vs LM Entertainment.
Curtea Centrală din Seul a stabilit că pe data de 12 iunie va avea loc al doilea proces dintre LM Entertainment şi Kang Daniel, după ce agenţia a depus o obiecţie formală împotriva deciziei luate de curte, ce era în favoarea lui Kang Daniel. Potrivit hotărârii judecătoreşti, idolul poate să activeze în mod independent până când curtea nu va lua o nouă decizie în următorul proces.
Reprezentantul juridic al lui Kang Daniel este sigur de faptul că agenţia a vândut drepturile contractului său unei părţi terţe, MMO Entertainment.
Între timp, Kang Daniel a câştigat sezonul 2 din „Produce 101” şi a debutat în 2017 cu Wanna One. În urma expirării contractului trupei, acesta a semnat cu LM Entertainment. În luna martie, a cerut anularea contractului, fapt ce a dus la curenta dispută juridică.
