
Ailee e din ce în ce mai aproape de noua ei revenire!
Pe 26 iunie, cântăreața a dezvăluit un teaser video pentru promovarea noului ei videoclip oficial. Potrivit celor declarate anterior, Ailee a pregătit lansarea unui album întreg, numit „butterFLY”, iar fanii se vor putea bucura de el începând cu 2 iulie, ziua când va avea loc marele comeback.
Vizionând videoul de mai jos aveți posibilitatea să vedeți secvențe din videoclipul ei, iar pe fundal puteți asculta un fragment din piesa de titlu „Room Shaker”. Judecând după teaserul prezentat, artista a ales pentru revenire un concept puternic, care la sigur va atrage multă atenție.
În luna martie, Ailee a anunţat prin intermediul contului ei de Instagram că va lansa un album complet. De asemenea, a fost anunţat că vechiul ei contract semnat cu YMC Entertainment a expirat la sfârşitul lunii februarie, dar aceasta va rămâne sub compania pentru a promova noul album.
