
NATURE bucură fanii cu spoilere noi!
Recent, agenția N.CH Entertainment a anunțat că fetele vor lansa primul lor mini-album, intitulat „I’m So Pretty”, pe 10 iulie. Anunțul a fost publicat alături de o imagine cu cele 8 membre, fiecare dintre ele pozând într-o atmosferă distractivă de vară.
Ei bine, seria de spoilere continuă, deoarece astăzi compania a prezentat două fotografii individuale cu membrele Uchae și Loha. Judecând după imaginile dezvăluite, ne așteaptă un comeback vesel, energic și colorat, nu mai bun pentru aceste zile caniculare de vară.
Despre NATURE se știe că a debutat pe 3 august 2018 cu melodia „Allegro Cantabile”.


