
Michael Jackson și ritmuri de rock! Membrii N.Flying își dovedesc din nou talentul incredibil realizând aranjamente de rock pentru melodii de la Michael Jackson care ne ridică în picioare din nou!
După ce au făcut un mix pe ritmurile trupei legendare Queen, rockerii din N.Flying urmăresc acum cele mai faimoase melodii ale lui Michael Jackson și le fac niște cover-uri incredibile: vorbim de 8 minute cu „Thriller”, „Beat It”, „Bad”, „Billie Jean”,”Black Or White”, „Smooth Criminal”, „Heal The World”, pe ritmuri de rock care vă vor ține în priză.
Pe mine cu siguranță m-au cucerit cu energia lor debordantă, aranjamente și modul în care trăiesc muzica. Oricum, cu șapte melodii și opt minute de muzică incredibilă datorită efortul membrilor N.Flying de a ne face ziua mai frumoasă, merită să îi ascultăm măcar o dată.
Vă invit să vă pregătiți și să îi dăm drumul la butonul de „Play”:
Așa cum comentau și fanii care au văzut postarea, contul de YouTube al FNC chiar oferă lucruri interesante și nu ar trebui trecut cu vederea așa de ușor.
