Biletele la spectacolul de debut al trupei CIX se vând în 30 de secunde

Atenţie! Se apropie un debut fierbinte! Biletele la spectacolul noii trupe CIX s-au vândut ca pâinea caldă!

În data de 24 iulie, băieţii vor ţine spectacolul „Hello, Stranger” cu ocazia debutului oficial. Biletele pentru concertul de la Arena Olimpică de Handball Park SK au fost puse în vânzare pe Melon pe 4 iulie şi s-au vândut toate în 30 de secunde. Peste 16.000 de fani au încercat să acceseze serverul în acelaşi timp, peste 5.000 rămânând în aşteptare pentru procurarea biletelor.

CIX e o trupă de băieţi de la C9 Entertainment, iar membrii acesteia sunt Bae Jinyoung (fost membru Wanna One), Seunghun (fost stagiar Cube şi YG), Hyunsuk, Yonghee şi BX (s-a clasat pe #14 la „Mixnine” şi a participat şi la „YG Treasure Box„).

Anterior, CIX a dezvăluit câteva teasere care anunţă programul de debut, ce va începe cu teasere individuale pe 8 iulie pentru BX, Seunghun, Bae Jinyoung, Yonghee şi Hyunsuk, în această ordine. Teaserul de concept va fi lansat pe 15 iulie, în timp ce fragmentele melodiilor de pe album vor fi dezvăluite pe 17 iulie. În continuare, pe 19 şi 22 iulie vor fi postate două teasere video, iar pe 23 iulie va avea loc lansarea oficială a piesei „Hello”.

sursă

3 gânduri despre „Biletele la spectacolul de debut al trupei CIX se vând în 30 de secunde

Lasă un comentariu