
Chanyeol este membrul care simte cel mai puternic absența lui D.O.!
Sehun și Chanyeol au debutat recent ca duo-ul EXO-SC cu ‘What a Life‘ și, în cinstea albumului, au susținut un showcase, unde au făcut mai multe dezvăluri și au vorbit cu fanii. Unul dintre subiectele atinse a fost despre cei doi membri EXO care își desfășoară momentan serviciul militar obligatoriu.
EXO de asemenea a încheiat prima săptămână de concerte din turneul ‘EXO Planet #5 – EXplOration‘ susținut în Seul, unde au evoluat doar în șase membrii.
La concert, rapperul a vorbit despre absența lui Xiumin și D.O. – „Doi dintre colegii noștri sunt în armată. Deși putem să le simțim absența, sperăm să vă arătam o energie nemaivăzută până acum. Desigur, în inimile noastre, simțim un gol.”

Chanyeol a continuat – „D.O. mereu a stat lângă mine. Mereu a fost în timpul segmentelor când a trebuit să vorbim și, întrucât, membrul cu care glumeam nu mai este, îi simt lipsa. Chiar m-am gândit cum ar fi fost dacă toți am fi fost la concert.”
Acesta a mai adăugat – „Minseok hyung (Xiumin) ne-a întrebat cum a fost azi. Chiar dacă nu putem comunica cu D.O. pentru că încă este la centrul de antrenament, tot ne-am simțit că suntem unul, deoarece Minseok hyung încă este îngrijorat pentru noi.”
Sursa: kstarlive

Ce drăguț!😆
ApreciazăApreciază