
Sean din Jinusean și cei doi frați din Akdong Musician au ținut un concert caritabil, numit „Flower Concert”, organizat de Compassion International, pentru a strânge fonduri pentru copiii care trăiesc în sărăcie din întreaga lume!
Și Sean și AKMU sunt deja membrii activi ai asociației Compassion, Sean fiind ambasador, iar frații din AKMU fiind sponsori de caritate pentru capitolul coreean al acestei organizații.
Concertul a avut loc la Paradise City Grand Ballroom din Incheon și a strâns un număr de 1400 de persoane. Audiența s-a putut bucura de cântecele colorate ale duo-ului, cântate împreună cu Sean. Unele dintre cântece au fost: ”Dinosaur”, ”Give Love” și ”Last Goodbye”.
Un moment special al concertului a avut loc când Suhyun și Chanhyuk au prezentat pe scenă cei doi copii la care au contribuit cu bani începând cu anul 2017, pentru o bună creștere, dezvoltare și educație: Isabella din Ghana, în vârstă de 7 ani, și Juan din Republica Dominicană, acum în vârsta de 18 ani.
De asemenea, pentru strângerea de fonduri a avut loc și un concurs de ciclism care a fost ținut afară. Compassion Korea a fost fondată în anul 2003 pentru a oferi înapoi, și altor oameni, iubirea pe care au primit-o când Coreea de Sud era o țară săracă. Până acum, în jur de 120.000 de copii au fost ajutați de sponsorii din Coreea.
