
Rocket Punch e tot mai aproape de debut!
În urmă cu ceva vreme, reprezentanții agenției Woollim Entertainment au anunțat despre intenția lor de a debuta un nou grup de fete, dezvăluind că acesta se va numi Rocket Punch, iar la moment are loc prezentarea noilor idoli. Despre trupă se știe că are doar 6 membre, Juri, Sohee, Dahyun, Yunkyung, Suyun și Yeonhee, și va avea un concept diferit de cel prezentat de Lovelyz.
Pe 31 iulie, compania a publicat o serie de fotografii individuale pentru promovarea mini-albumului fetelor, acesta fiind numit „Pink Punch”. Debutul trupei va avea loc pe 7 august.





