Presa coreeană laudă fanii trupei TWICE pentru maturitatea de care au dat dovadă recent

Imagini pentru twice m2 x genie 2019

Mass-media din Coreea de Sud a ținut să felicite fanii ONCE ai trupei TWICE pentru că au dat dovadă de maturitate și au arătat sprijin masiv pentru grup în ultima vreme, mai ales când au apărut știrile cu privire la relația amoroasă dintre Jihyo și Kang Daniel.

„Pentru grupurile k-pop de idoli, zvonurile despre o relație pot fi fatale și este foarte ușor să găsești fani care renunță la fandom, imediat după ce ies la iveală astfel de știri. Cu toate acestea, ONCE – fandomul trupei TWICE este diferit! Cei mai mulți dintre fani au spus că „fericirea lui Jihyo este cea mai importantă” și o vor susține până la sfârșit. Având încredere deplină în fanii ONCE, TWICE continuă activitatea fără schimbări” – a scris unul dintre reporteri.

De menționat e faptul că majoritatea fanilor grupului TWICE s-au adunat pe rețele de socializare pentru a-și exprima îngrijorarea și susținerea în legătură cu absența motivată a lui Mina, au răspuns cu înțelepciune știrilor cu privire la confirmarea relației lui Jihyo și Daniel și au avut o reacție pe măsură în cazul apariției zvonurilor în legătură cu o posibilă idilă dintre Momo și Heechul din Super Junior.

În ciuda controverselor apărute în ulima vreme, TWICE și ONCE păstrează o legătură la fel de puternică! În plus, fandomul demonstrează încă o dată faptul că fericirea membrelor este importantă pentru el.

Felicitări tuturor fanilor ONCE pentru maturitatea de care ați dat dovadă! Sunteți un exemplu bun de urmat!

sursa

Lasă un comentariu