Tiffany spune ce înseamnă Girls’ Generation pentru ea, piesa favorită a trupei şi altele

Tiffany Describes What Girls’ Generation Members, Fans, And “Into The New World” Mean To Her

Tiffany a vorbit despre relaţia pe care a avut-o în trecut cu membrele Girls’ Generation şi despre cea pe care o are acum.

În data de 5 august, fetele şi-au sărbătorit cea de a 12-a aniversare de la debut. După ce au activat 10 ani împreună, membrele s-a axat pe carierele lor individuale. În ciuda programului şi a vieţii personale încărcate, Girls’ Generation s-au reunit de ziua lui Tiffany în această lună, dar şi pentru a sărbători aniversarea lor de la debut.

Într-un interviu cu MK Sports, Tiffany a zâmbit şi şi-a adus aminte cu nostalgie despre momentele petrecute alături de colegele ei.

„Am avut o carieră minunată fiind membră Girls’ Generation pentru că toate am muncit împreună pentru a merge înainte,” a spus cântăreaţa. „Mi se pare că momentul e şi mai special pentru că toate gândim la fel. Când ne-am adunat împreună, YoonA a spus: „De ce mă simt de parcă te-am văzut ieri?” şi eu am simţit exact acelaşi lucru. Nu aş fi putut să trec peste momentele grele fără ele. Sunt cele care au iubit şi acceptat toate laturile diferite pe care le am şi sunt nişte oameni preţioşi care au crezut în mine indiferent de situaţie.”

Tiffany a continuat: „Toţi au fost surprinşi să audă că Girls’ Generation se vor odihni la cea de a 10-a aniversare. Girls’ Generation mereu au fost primele care să facă lucruri pe care alţii încă nu le-au făcut şi mereu am promovat atât sparat, cât şi împreună. Prin urmare, după cea de a 10-a aniversare, ne-am adunat şi am purtat o discuţie serioasă. Pentru prima dată de la debut, facem activităţile pe care noi le-am dorit mereu, în timp ce ne susţinem reciproc în continuare. Nu mă îngrijorez şi chiar sunt calmă ştiind că la momentul potrivit ne vom reuni şi vom promova împreună.”

Vorbind despre piesa ei favorită de la Girls’ Generation, Tiffany a spus: „Inima mea e cucerită de „Into The New World”. Mai mulţi seniori de-ai noştri au cântat-o, dar a fost destinul să ajungă la noi. Fiecare parte ni se potriveşte şi încă cred că e cea mai bună piesă a noastră. Uneori, voiam să mă odihnesc după ce terminăm un program încărcat, dar în acelaşi timp mă simt entuziasmată. Încă îmi amintesc cât de distractiv era să promovez pe atunci.”

„Muzica şi membrele mele au venit atunci când aveam nevoie de o casă şi de o familie,” a încheiat Tiffany. „Fanii au devenit sprijinul nostru. Odată cu fiecare an, aveau loc momente bune şi rele, însă motivul pentru care am reuşit să ajung până gândind pozitiv este pentru că fac muzică şi ne gândim una la cealaltă. Nu cred că există vreo expresie mai măreaţă decât „mulţumesc”. Nu am fi fost aici dacă nu erau fanii noştri. Sper că vom putea striga „Girls’ Generation” mereu şi că vom merge înainte împreună.”

sursă

Lasă un comentariu