
SBS MTV a pregătit un nou show de varietăți!
În 4 septembrie, a fost anunțat că noul program „Ban Ban Show” va fi găzduit de către Jang Sung Kyu, Choi Byung Chan din VICTON și Song Yu Vin. Emisiunea va avea invitați speciali în fiecare săptămână și promite segmente inovatoare care nu au fost văzute până acum, concepute pentru a arăta calitățile fermecătoare ale oaspeților.
Choi Byung Chan și Song Yu Vin au surprins echipa de producție în timpul interviurilor anterioare cu elocvența lor, precum și cu farmecele lor neașteptate.
Teaserul pentru emisiune va fi lansat prin intermediul conturilor de socializarea oficiale ale SBS MTV în data de 5 septembrie, urmând să aibă premiera la sfârșitul lunii septembrie.
Choi Byung Chan și Song Yu Vin au devenit populari după ce au apărut la emisiunea de pe Mnet, „Produce X 101.” Choi Byung Chan se va întâlni cu fanii lui, dar și cu cei ai trupei VICTON în această lună, iar el a împărtășit recent speranța pentru o revenire a grupului VICTON până la sfârșitul anului. Song Yu Vin a făcut echipă cu fostul membru MYTEEN, Kim Kook Heon, pentru a forma un duo și au lansat piesa „Blurry”.
