10 ani de la debutul trupei f(x) – Ce au primit fanii?

Image result for fx kpop

În data de 5 septembrie 2019, f(x) împlineşte 10 ani de la debutul cu „LA chA TA” în 2009 şi pe cât de mult aşteptau meU, fanii f(x) acest moment, pe atât de nefericit s-a dovedit a fi.

Ultimul album al trupei f(x) a fost lansat acum patru ani, în octombrie 2015, fiind şi primul album publicat după plecarea membrei Sulli. Se gândea cineva pe atunci că „4 Walls” urma să fie şi ultimul album lansat vreodată de f(x)? Cu siguranţă, nu. Nimeni nu se aştepta ca, după patru ani de pauză, fanii să fie bombardaţi cu astfel de ştiri dintr-o dată. Deşi, într-un fel, acest lucru a fost previzibil. Odată cu expirarea contractelor fetelor în septembrie, puţini mai sperau că acestea vor rămâne în continuare sub SM Entertainment, când fetele au primit zero activităţi în calitate de grup. Ba mai mult, unii sunt şi mai furioşi pe faptul că până şi Sulli, membra ce a părăsit trupa, a lansat un single acum câteva luni, iar f(x) încă nu a făcut-o. În schimb, ce au primit meU:

– o primă prestaţie în trei ani la „SM TOWN LIVE” în Tokyo şi, aparent, ultima. Fără Victoria. Fetele s-au îmbrăţişat şi au plâns, parcă anunţându-şi fanii ce îi aşteaptă pe viitor.

Image result for f(x) smtown 2019

– În data de 4 septembrie, chiar cu o zi înainte de aniversarea trupei, meU au spus că SM Entertainment le-a interzis să afişeze postere şi reclame cu ocazia aniversării de 10 ani a debutului f(x) în mall-ul Coex al companiei.

– Pe 1 septembrie, Amber anunţă că pleacă de la SM Entertainment printr-o scrisoare pe Instagram. SM Entertainment nici nu a făcut o declaraţie oficială în legătură cu plecarea acesteia.

– Pe 5 septembrie, chiar de aniversarea trupei, Victoria anunţă că părăseşte SM Entertainment.

– Tot pe 5 septembrie, o sursă de la SM a confirmat că au expirat contractele lui Amber, Victoria şi a Lunei, adăugând că încă negociază cu Amber. Nicio declaraţie despre Luna, dar nicio afirmaţie că ar fi rămas, prin urmare, Luna nu mai face parte din SM Entertainment.

În acest mod a decurs aniversarea de 10 ani a trupei f(x).

Image result for fx kpop

7 gânduri despre „10 ani de la debutul trupei f(x) – Ce au primit fanii?

  1. Avatarul lui CupidCupid

    Ei haide, de parca nu va asteptati la asta. Mi se pare mult mai bine pentru ele decat sa stea inca 4 ani pentru a revenii. Plus majoritatea trupelor ajung asa, SM nu vrea sa le desparta dar si ei trebuie sa se axeze pe urmatoarea generatie, da a cam inceput sezonul. Nici pe RedVelvet nu le vad bine pe viitor, sunt sigura ca imediat ce sm debutează o trupa de fete or sa se axeze pe trupa noua.
    Cam asa merge treaba in industria lor, nu.si permit sa piarda bani. Daca revin cu o trupa asemanatoare a GG posibil sa dea lovitura si poate i se potoleste pofta de bani.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu