Megan Fox va apărea la emisiunea ”Tasty Guys”

Actrița de la Hollywood, Megan Fox, este gata să se bucure de niște mâncăruri delicioase coreene pentru emisiunea „Tasty Guys”!

Emisiunea „Tasty Guys” este despre un grup de patru comedieni, care călătoresc în diverse restaurante din țară, mâncând cantități mari de mâncare și arătând telespectatorilor cum să se bucure cel mai bine de timpul lor la restaurant.

La începutul episodului, distribuția este nedumerită de faptul că masa este pusă pentru șase persoane, deoarece, de obicei, participă doar patru. Cu toții sunt puțin confuzi când Sam Hammington își face apariția, dar el este doar începutul, deoarece dezvăluie că li se va alătura nimeni alta decât Megan Fox, care a fost în Coreea pentru promovările viitorul film, „Battle of Jangsari”. Toată lumea este uimită când apare, și îi încântă când spune: „Toată lumea vrea să fie invitată la emisiunea „Tasty Guys”, acesta este show-ul la care ai vrea cu adevărat să vii.”

Megan Fox vorbise anterior despre faptul că terciul de dovleac este una dintre mâncărurile ei coreene preferate şi chiar a început să cânte „Hobakjuk (terci de dovleac)!”, în timp ce așteaptă să vină mâncarea. Chiar îi spune proprietarului „Sajangnim” pentru a obține mai multă mâncare. În timpul mesei, Megan Fox a învățat mai multe cuvinte coreene care descriu mâncarea.

Apariția lui Megan Fox la emisiunea „Tasty Guys” va fi difuzată în 20 septembrie, iar primul ei film coreean „Battle of Jangsari” va avea premiera în cinematografe în 25 septembrie.

sursa

Lasă un comentariu