
În data de 1 octombrie, actriţa şi cântăreaţa Jiyeon a oferit un interviu pentru SPOTV News, în care aceasta a spus cât de mult ţine la trupa T-ara.
Jiyeon lucrează în industria de divertisment deja de 10 ani, aceasta debutând în T-ara în anul 2009. În luna iulie, celebra trupă de fete a sărbătorit aniversarea de 10 ani de când s-a lansat pe piaţa muzicală, membrele activând la moment individual, lansând albume, jucând în diferite proiecte şi multe altele. Totuşi, prietenia şi legătura dintre ele rămâne la fel de puternică.
Despre posibilitatea unei reuniuni a grupului, Jiyeon a vorbit: „Încă vorbim despre asta. Sunt unele aspecte reale, însă toate ne gândim cât de frumos ar fi să ieşim din nou pe scenă sub numele T-ara, chiar dacă asta nu se va întâmpla acum. Suntem pe aceeaşi undă.”
Recent, pe postul de televiziune JTBC, a fost difuzată emisiunea „Camping Club”, care le-a arătat telespectatorilor reuniunea unei trupe de fete din prima generaţie, Fin.K.L.
„M-a emoţionat şi chiar am plâns în timp ce urmăream emisiunea,” a spus Jiyeon. „Senioarele noastre au depăşit acel moment pentru a putea cânta din nou împreună. Suntem şi noi în mijlocul acestui proces şi încercăm să depăşim etapa dată. De asemenea, vrem şi noi să devenim ca ele.”
Aceasta a adăugat: „Vorbim despre o grămadă de chestii între noi. Nu am fi putut trece peste greutăţi dacă nu ne-am fi avut una pe cealaltă. Suntem ca o familie şi avem multe amintiri frumoase. Chiar îmi e dor. Aceea a fost tinereţea mea.”
