
AB6IX continuă să lanseze din ce în ce mai multe informații cu privire la prima revenire de la debut, de data aceasta grupul ne oferă posibilitatea de a asculta fragmente audio din fiecare melodie nouă.
Ei bine, după ce a lansat câteva poze individuale, programul pentru revenire, lista melodiilor de pe „6IXENSE” și coperta următorului proiect muzical, trupa novice de la agenția Brand New Music a tachinat fanii cu un nou teaser video, iar voi îl puteți urmări un pic mai jos. MV-ul include fragmente din fiecare cântec de pe „6IXENSE”, inclusiv din cel de titlu „Blind For Love”.
Se spune că primul album de la AB6IX include un total de 11 piese, „Be There”, „Blind For Love”, „Dandelion”, „Sunset”, „_And Me”, „Love Air”, „Pretty”, „Shadow”, „Deep Inside”, „D.R.E.A.M” și „Nothing Without You”, iar la producerea lor au luat parte și membrii, în mod special Daehwi.
Lansarea lui va avea loc pe 7 octombrie.
