RENDEZVOUS va debuta în noiembrie

RENDEZVOUS este următorul grup de fete care se pregătește intens pentru debutul său oficial din această toamnă!

Anterior s-a dezvăluit că trupa de la agenția Parksal Entertainment va debuta în octombrie, însă din motive necunoscute publicului larg, acesta a fost reprogramat pentru luna noiembrie.

Special pentru promovarea debutului a fost lansat un prim teaser, fetele propunând fanilor să joace un joc. De asemenea, în imagine puteți observa misteriosul cuvânt „Q.U.E.S.T”. Potrivit celor de la Parksal, fiecare literă a cuvântului „Q.U.E.S.T”, reprezintă de fapt prima literă din numele următoarelor cinci albume de la RENDEZVOUS.

Din păcate, data debutului nu a fost dezvăluită, se știe doar că primul album al fetelor a fost intitulat „Questions”.

Lasă un comentariu