„Bang Bang Bang” de la Big Bang e eligibilă pentru certificare cu aur în SUA

Imagine similară

În ciuda faptului că se află într-o pauză, trupa Big Bang continuă să înregistreze rezultate demne de toată lauda!

Recent, a devenit cunoscut faptul că melodia „Bang Bang Bang”, a cărei lansare a avut loc pe 1 iunie 2015, a obținut peste 500 000 de unități doar pe teritoriul Statelor Unite, devenind astfel eligibilă pentru certificarea cu aur din partea celor de la RIAA (Asociația Industriei Americane de Înregistrări).

Ei bine, odată cu această realizare, „Bang Bang Bang” a devenit prima piesă de la Big Bang care întrunește toate condițiile posibile pentru obținerea statutului de la RIAA. În plus, trupa de la YG Entertainment este cea de-a treia din k-pop, după BTS și BLACKPINK, care are înregistrată o astfel de reușită.

Reamintim, RIAA certifică cu aur single-urile digitale și albumele care au adunat peste 500 000 de unități. Fiecare descărcare digitală permanentă se calculează ca 1 unitate, în timp ce 150 de cereri audio și video sunt numărate tot ca unitate. Pentru ca RIAA să poată certifica o melodie sau un album, este nevoie de o înregistrare, astfel ca aceasta să fie recunoscută.

Menționăm, Big Bang încă nu a primit certificarea în mod oficial, dar sperăm că acest lucru se va întâmpla cât mai curând posibil, la fel ca în cazul lui BTS și BLACKPINK!

Felicitări, Big Bang!

Lasă un comentariu