Stagiarele „Idol School” vorbesc despre cât de prost au fost tratate la emisiune

“Idol School” Contestants Talk About Poor Filming Conditions And Effect On Health

În episodul din 15 octombrie al emisiunii „PD Notebook”, participantele emisiunii „Idol School” au vorbit despre experienţa lor groaznică de la show.

Respectivul episod a analizat emisiunile de supravieţuire produse de CJ ENM, precum programul din 2018 de pe Mnet, „Idol School” şi seria „Produce 101”.

Reprezentanţii emisiunii au mers mai întâi la locuinţa tatălui lui Lee Hae In, care a participat la ambele emisiuni. Tatăl ei a scris o postare online despre experienţa prin care a trecut fiica lui. Acesta a explicat pentru „PD Notebook” că a fost motivat să scrie postarea după ce a văzut controversa legată de emisiunea „Produce X 101”.

Şi Lee Hae In a oferit un interviu pentru „PD Notebook”, aceasta publicând recent o scrisoare cu detalii despre condiţiile mizere şi tratamentul inegal al participantelor de la „Idol School”, nemaivorbind de problemele cu contractul ei.

Aceasta a declarat pentru „PD Notebook”: „La început, mi-au spus să nu mă duc în sala de audiţii, unde erau peste 3000 de oameni. Aceştia mi-au spus „Nu trebuie să te duci”, aşa că nici nu m-am pregătit. Dar în ziua dinaintea filmărilor, scenaristul principal mi-a spus că trebuie să mă duc pentru că eram, relativ, cunoscută.”

Aceasta a continuat spunând că dacă participatele erau întrebate unde au dat audiţiile, acestea nu puteau răspunde pentru că nu au dat nicio audiţie. Lee Hae In a spus că majoritatea dintre cele 3000 de persoane care au dat audiţii au fost folosite drept spectacol.

O altă participantă anonimă a dezvăluit că echipa de producere i-a spus să zică că a fost la audiţiile cu 3000 de oameni, când nu a fost, de fapt, aşa.

Lee Hae In apoi a vorbit despre condiţiile din camera în care dormeau toate participantele. „Paturile roz ce erau arătate în emisiune au fost instalate recent, aşa că încă persista un miros puternic de vopsea şi nici sistemul de ventilaţie nu era prea bun. Dacă scuturai o pătură, din ea ieşea o groază de praf. Unele fete cu pielea sensibilă au avut tot felul de iritaţii şi boli din această cauză.”

Mai multe participante au vorbit despre condiţiile mizerabile din timpul filmărilor: „Erau fete care aveau doar 12 ani”, a spus o stagiară. „Sunt încă în creştere şi trebuie să mănânce, nu? Acestea plângeau mereu pentru că nu primeau mâncare. Mă durea inima şi mă gândeam „Ce fel de platou de filmare e ăsta?” A fost un moment în care nişte persoane au spart o fereastră pentru a putea ieşi. Erau atât de stresate pentru că erau încuiate înăuntru, încât au spart sticla şi au fugit.”

O altă stagiară a spus: „Eram mereu înăuntru, aşa că nici măcar nu ştiam dacă era zi sau noapte. Ne pregăteam când ne spuneau ei, mâncau când ne spuneau ei, dormeau când ne spuneau ei şi ne trezeau când ne spuneau ei.”

Altcineva a comentat: „Mi s-a înrăutăţit starea de sănătate şi nici nu mi-a venit ciclul deloc”. Aceasta a mai spus că nici celorlalte participante nu le-a venit ciclul sau aveau scurgeri sângeroase timp de o lună-două.

Un producător al emisiunii „Idol School” a declarat pentru „PD Notebook” că acestea mâncau foarte bine şi chiar erau îngrijoraţi că s-ar putea îngrăşa. Când a fost întrebat despre suspiciunile legate de manipularea clasamentelor, acesta a spus: „Nu sunt sigur pentru că nu eram eu responsabil de asta. Nu cred că au fost manipulate.”

sursă

Lasă un comentariu